Portretul verbal al lui Gheorghe Eminovici, așa cum îl descoperim aproape în orice biografie a poetului, are câteva surse.
Într-o scrisoare adresată, probabil, lui Samson Bodnărescu, datată cu septembrie 1873, dar rămasă în ciornă, Eminescu însuși, într-o stare de nesiguranță, scria despre tatăl său: „Sărac și împovărat de o familie grea (șapte copii), e cu toate astea înzestrat c-o deșertăciune atât de mare încât ar putea servi de prototip pentru acest viciu, după părerea mea cel mai nesuferit din lume”.
Matei Eminescu, în „Memoriu asupra familiei Eminescu (Comunicare făcută D-lui Corneliu Botez)” îl prezenta astfel: „Tata avea ochi albaştri; caracter foarte violent, dar în schimb foarte bun la suflet. Avea o putere herculiană şi vorbea bine ruteneşte şi ruseşte. Mai avea o memorie uimitoare; numai din contactul cu Balş, Hurmuzaki, învăţase bine nemţeşte şi binişor franţuzeşte. Cunoştea aproape toată Moldova. De exemplu: De-l întrebai, cine-i cutare? apoi spunea nu numai cine-i, dar cine era tată-său, a cui fată era mamă-sa etc. Scria, nu caligrafic, dar foarte lizibil, şi stilul era scurt şi concis; caracter ferm, nelinguşitor, rezolvà imediat cestiunea şi de aceea îl iubia Balş. Avea o mare aversiune contra grecilor, nu ştiu, din propria lui convingere, sau fiindcă Balş nu-i putea suferi pe greci”.
O sursa mai puțin cunoscută este scrisoarea doctorului Hynek din Botoșani trimisă lui Corneliu Botez. Într-o notă de subsol din volumul omagial, Corneliu Botez precizează că face „caracterizarea tatălui şi mamei poetului (…) după datele ce ne-a procurat d-l A. Hyneck din Botoşani, Costache Creţu din Ipoteşti, fost jitar la moşia lui G. Eminovici, (…) date controlate cu acele procurate de căpitanul Matei Eminescu, fratele poetului” (Omagiu lui Mihail Eminescu cu prilejul a 20 de ani dela moartea sa, București, 1909; reeditat – Galați, 2008, p. 53).
Partea cea mai consistentă a portretului tatălui o preia, după cum se poate constata din originalul scrisorii, păstrat astăzi în Fondul Documentar Ipotești, de la doctorul Hyne(c)k:
„Era un un om cu ochi căprui, înalt, robust, cu obrazul rumen purtând numai mustăţi, totdeauna îngrijit îmbrăcat. Vioi, spirit mişcător. avea un strașnic talent de imitaţie a vocei şi a mişcărilor: imita pe cepelegi, pe gângavi, pe boerii cu tabieturi şi alte asemenea cu o extremă iscusinţă. Avea o memorie fenomenală. Cunoştea la perfecție și în toate amănunţimile viaţa oamenilor însemnaţi din ţara Moldovei (boeri şi boernaşi), din care o parte s’a scurs mai în urmă în Muntenia, împreună cu întreaga genealogie a neamului lor. Avea o colecţie mare de scrieri româneşti şi cunoştea adânc istoria ţărei. Avea darul vorbirei şi un aşa de mare talent de a povesti, că ai fi lăsat din mână cel mai interesant roman ca luni întregi să-l asculți. Avea un glas sonor, muzical şi vorbea o limbă românească atât de curată și aleasă, încât nu puteai să nu-l asculți. Cunoştea bine limbile: polonă, rusă şi ruteană şi vorbea binişor franţuzeşte şi nemţeşte”.
