Aleşii locali continuă să aducă în atenţia publică botoşăneni care excelează în diferite domenii de activitate, oameni care, prin întreaga lor activitate, s-au transformat în adevăraţi ambasadori ai ţării şi ai acestei zone. Cosmin Andrei, viceprimar al municipiului şi consilierul municipal PSD Daniela Trişcă Vicol au iniţiat un proiect de hotărâre vizând acordarea titlului de „Cetăţean de Onoare” al municipiului Botoşani unor artişti renumiţi ai Orchestrei „Rapsozii Botoşanilor”, respectiv îndrăgitele interprete Daniela Condurache, Elena Mândrescu şi maestrul Ioan Cobâlă, fost director şi dirijor al acestei orchestre.
„Crezul vieţii acestor oameni care aduc deopotrivă bucurii, dar şi lacrimi în sufletele şi ochii celor care îi ascultă şi aplaudă este munca transpusă în interpretare. Bagheta de dirijor şi vocile sunt instrumentele sufletelor lor frumoase. Dragostea faţă de muzică, faţă de portul popular, faţă de intensitatea culorilor acestuia sunt unele dintre cele mai de folos lecţii de patriotism pe care le putem primi”, se arată în raportul de specialitate, care însoţeşte proiectul de hotărâre.
Proiectul de hotărâre va fi dezbătut şi votat în şedinţa Consiliului Municipal din 29 mai.
Pe ordinea de zi a aceleiaşi şedinţe se află şi proiectul de hotărâre iniţiat de consilierul liberal Andrei Amos, ales local care a propus ca această distincţie să fie acordată sportivului Alin Alexuc, dar şi antrenorului acestuia, Ion Asaftei.
În raportul de specialitate se arată că Botoşaniul nu este doar un reper al culturii la nivel naţional, numele oraşului fiind asociat cu cel al unor sportivi de elită. Alin Alexuc este membru al lotului olimpic de lupte greco romane, multiplu campion şi participant la Jocurile Olimpice de la Londra şi Rio de Janeiro. Alin Alexuc şi-a început activitatea la Clubul Sportiv Botoşani, fiind pregătit de Ion Asaftei, timp de zece ani. În acea perioadă a obţinut primele medalii. Ultima şi cea mai răsunătoare performanţă este medalia de aur, la categoria 130 de kilograme, obţinută la Campionatele europene de lupte, de la Roma, din luna februarie a acestui an.
Ion Asaftei este şeful catedrei de lupte greco romane de la Clubul Sportiv Botoşani, descoperitor de talente, cu care a adunat 170 de medalii la campionatele naţionale şi opt medalii la campionatele europene şi mondiale. Capacitatea de a vedea potenţialul în elevii săi şi asiduitatea cu care le-a antrenat nu doar corpul, dar şi mintea, a depăşit barierele sportive. Ion Asaftei şi-a pregătit elevii şi pentru viaţă, lecţiile sale fiind la fel de preţioase ca şi sfaturile tactice.