spot_img
duminică, noiembrie 24, 2024
HomeLocal BTDin Patrimoniul Memorialului Ipotești – fragmente din scrisoarea lui N. Densușianu

Din Patrimoniul Memorialului Ipotești – fragmente din scrisoarea lui N. Densușianu

În numerele 1 și 2 din 1900, revista Familia – în care debutase Eminescu – publica textul conferinței Din junețea lui Eminescu, „cetit în adunarea generală din Seliște a Societății pentru fond de teatru român”. Semnatarul textului și conferențiarul era Petra Petrescu, autor de lucrări de economie, publicist și traducător, student la Blaj în timpul când Eminescu venise să-și continue studiile aici. Autorul, așa cum precizează în preambulul textului, avea intenția de a aduna scrieri despre Eminescu încă de prin 1891, când le scrisese „conșcolarilor” să vadă „ce-și aduc și ei aminte de pe atunci”. Răspunsurile pe care le-a primit le-a inserat în textul conferinței, structurată – și datorită inserărilor – în trei părți: amintirile autorului însuși; textul scrisorii lui Grigore Dragoș (un „conșcolar” al autorului, „cel mai vârstnic din clasă și mai copt la minte”) – publicate în nr. 1 al revistei –, și scrisoarea lui Nicolae Densușianu – apărută în nr. 2. Posibil, de aici, textul lui N. Densușianu a fost preluat în volumele de amintiri, prin care a devenit cunoscut.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Scrisoarea lui Nicolae Densușianu era datată cu 7 februarie 1892, iar autorul rememora întâlnirea sa cu Eminescu, care se întâmplase, probabil, cu mai mult de 25 de ani în urmă. Densușianu era student în drept la Sibiu, Eminescu venea de la Blaj. Cei doi nu se întâlniseră până atunci, dar – scrie N. Densușianu – se cunoșteau „din Familia amândoi”. Este cunoscută impresia pe care a lăsat-o asupra lui Densușianu Eminescu, „îmbrăcat într-un costum cu totul singular” și pe care el îl descria „nu în dezonoarea acestui om, ci pentru cunoașterea crudei sale sorți”. Fragmente din scrisoarea lui N. Densușianu se păstrează în Fondul Documentar Ipotești.

Eminescu ar fi stat în Sibiu, la Densușianu, trei zile și apoi ar fi trecut în Țara Românească.

Cei doi s-au mai întâlnit la București. Una dintre aceste întâlniri, din 24 aprilie 1882, este consemnată de T. Maiorescu: „În cele 2 camere din față ale mele Junimea până la 123/4 noaptea. Prințul Știrbey, Carp, Cerchez, Mandrea, D.R. Rosetti, (Theodor R[osetti] și Burghele lipsesc din București), Nica, Frollo, Popescu (Hermes), Slavici, Eminescu, [Nicolae] Densusianu și Lacovachi” (T. Maiorescu, Însemnări zilnice, II, București, p. 61).

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
nori împrăștiați
-1.4 ° C
-1.4 °
-1.4 °
85 %
2.2kmh
50 %
Dum
1 °
lun
4 °
mar
3 °
mie
4 °
joi
5 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Având în vedere că se apropie sărbătorile, s-au montat semne și pentru musafiri.

EDITORIAL

La treizeci și de ani după căderea oficială a comunismului, în România procesul electoral a devenit un spectacol mai degrabă decât un act de...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...