ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a plecat la Ceruri, la vârsta de 90 de ani. Sfinția Sa și-a dat obștescul sfârșit în această noapte la Institutul de Boli Infecțioase „Matei Balș” București, acolo unde era internat de pe 20 aprilie, după ce a fost infectat cu COVID-19.
Vestea plecării din această lume a ÎPS Pimen i-a îndurerat pe credincioşi.
În ultimii 29 de ani, ÎPS Pimen a condus Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. Apropiat de preoți, de călugări, dar în primul rând de credincioși, solidar cu cei aflați în suferință, implicat în multe acțiuni umanitare, în construirea de așezăminte pentru bătrâni și copii, Arhiepiscopului Sucevei și Rădăuților a lăsat o mare durere în sufletul celor pe care i-a păstorit.
Regele Mihai a revenit pentru prima dată în România la invitația lui ÎPS Pimen
În anul 1992, ÎPS Pimen a scris o pagină importantă în istoria poporului român. Crescut şi educat în spiritul respectului faţă de rege şi monarhie, ÎPS Pimen l-a invitat în 1992 pe Regele Mihai la Mănăstirea Putna, pentru ca fostul suveran să întâmpine aici marea sărbătoare a Învierii Mântuitorului. Regele Mihai încercase să petreacă în ţară Paştele în anul 1990. A aterizat pe Otopeni şi s-a îndreptat apoi spre Curtea de Argeş, dar pe autostrada Bucureşti – Piteşti, a fost oprit de militari. La ordinul autorităţilor conduse de Ion Iliescu, Regele Mihai a fost dus înapoi la Otopeni şi a părăsit ţara.
În anul 1992, ÎPS Pimen i-a făcut o invitaţie oficială Regelui Mihai. Grație acestei invitații şi insistenţelor lui ÎPS Pimen, Regele Mihai, avea să se întoarcă pentru prima dată în România, oficial, după 45 de ani de exil impus de regimul comunist.
„Monarhia a avut un rol foarte important în viaţa poporului nostru. Pentru mine, monarhia a fost o instituţie sfântă, iar Regele Mihai a fost un om cu totul deosebit. Am făcut invitaţia, ameninţat cu pericol de moarte şi l-am întrebat între patru ochi: <Majestatea Voastră, cum aţi rezistat?>. Şi mi-a răspuns: <Prin post şi rugăciune>. A fost un rege credincios, faţă de ţară şi faţă de Dumnezeu. Şi dacă cei care au preluat puterea după evenimentele din decembrie 1989 ar fi acceptat monarhia, astăzi, România era o ţară fruntaşă în Europa. Dar am ajuns în situaţia în care ne aflăm…”, declara ÎPS Pimen, pentru Monitorul de Suceava.
Testamentul lui ÎPS Pimen: „Să fiu înmormântat în Bucovina, pentru că aici mi-am trăit cei mai frumoşi ani din viaţa mea”
Pe 1 noiembrie 2019, ÎPS Pimen a acordat un interviu pentru „Monitorul de Suceava”, interviu ce a pregătit materialul pentru Gala „Top 10 Suceveni”, unde Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților a fost unul dintre laureați.
El a povestit atunci cum îşi doreşte să fie înmormântat. „Să fiu înmormântat în Bucovina. Pentru că aici mi-am trăit cei mai frumoși ani din viața mea, frumusețe în cadrul culturii și a credinței. Și am ales loc de înmormântare Sihăstria Putnei, un schit al Mănăstirii Putna. De ce mi-am ales acest lor de înmormântare? Pentru că după ocuparea Bucovinei de către Austria, la un an sau doi, împăratul a dat dispoziție ca în școlile primare din Bucovina să se introducă predarea în limba germană. Și acești sihaștri au făcut scrisoare către împărat, scrisoare de protest. Au spus că dacă se va întâmpla așa se va desființa neamul românesc. Nu s-a dat curs cererii lor, lucrurile au mers înainte. Dar acești sihaștrii… Sihaștri iubitori de țară și de neam românesc… Iar oamenii de aici, de la Putna, au contribuit la formarea mea și la zidirea mea sufletească. Când am auzit <Balada> lui Ciprian Porumbescu, am zis că nu poate să fie un cântec mai frumos decât această baladă. Arată durerea ocupației austriece, dar arată și o rază de bucurie pentru un viitor mai luminos pentru bucovineni. Este istoria Bucovinei pe coardele unei vioare”.
ÎPS Pimen a povestit atunci şi cum a făcut pregătirile pentru momentul înmormântării sale: „Sicriul mi l-am pregătit. Este din lariță. L-am pregătit frumos, m-am așezat în el, am văzut că încap. Ștergarele le-am pregătit, lumânărele le-am pregătit, mai trebuie să fiu pus în sicriu și băgat în mormânt. Și-am zis că după ce voi fi băgat în mormânt și oamenii vor pleca, și va rămâne doar groparul, să se audă, mai încet, așa, în surdină, Marșul funebru, de <Chopin>, Balada lui <Ciprian Porumbescu>, ceva din <Rapsodia> lui George Enescu și un bucium. Sau două buciume. Să fie… Să cânte așa, mai în surdină… Pentru că este prea frumoasă Bucovina și prea frumoase cântecele noastre românești. Sunt dumnezeiești! Și am zis să fie și o trăistuță, în care să pună câteva fotografii cu copii și adulți îmbrăcați în portul național. Aceste imagini nu vor pieri niciodată în fața lui Dumnezeu! Și eu când mă voi prezenta în fața lui Dumnezeu voi spune că aceștia sunt oamenii cu care am trăit și care m-au ajutat să trăiesc frumos. Pentru că multe am învățat de la ei, chiar și de la copii”.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!
