Numărul persoanelor din judeţul Botoşani aflate în izolare la domiciliu crește de la o zi la alta. Asta pe fondul desființării obligativității carantinei instituționalizate pentru cei care revin din zonele roșii ale lumi, dar și al creşterii semnificative a numărului de persoane care au revenit din străinătate în ultimele zile.
Azi, la Botoșani se aflau în izolare la domiciliu 934 de persoane, cu 216 mai puține decât cu o zi în urmă, când, de asemenea, numărul se triplase. Duminică dimineaţă măsura izolării la domiciliu era luată faţă de 263 de persoane din Botoşani. „Intrând în stare de alertă nu înseamnă că automat ne liniştim, pentru că din străinătate vin în continuare persoane din zonele roşii şi din zonele galbene”, a afirmat Nechifor.
De asemenea, și numărul persoanelor intrate în carantină a crescut de la 331 la 375. Explicația este că unii dintre cei care se reîntorc în țară nu au condițiile optime de autoizolare sau pur și simplu nu vor să-și pună familiile în pericol.
La nivel național, în carantină instituționalizată sunt 11.808 de persoane, în timp ce alte 24.415 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.