Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Botoşani, Costică Macaleţi, s-a întors de ieri dimineață la muncă după ce a stat două săptămâni izolat la domiciliu, ca urmare a faptului că a intrat în contact cu şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), colonelul Cristian Amarandei, care a fost depistat pozitiv Covid-19.
Acesta s-a declarat mulțumit de modul în care a găsit lucrurile în CJ după cele două săptămâni în care la conducere s-a aflat vicepreședintele Liviu Toma. „Totul e în regulă. Oamenii și-au făcut treaba și în lipsa mea”, a spus Macaleți. Pe perioada izolării acesta nu a manifestat niciun simptom, astfel că nu i s-a făcut testul PCR. Cu toate acestea, Costică Macaleți a mers și și-a făcut la un cabinet particular un test rapid a cărui rezultat este negativ. Deci, președintele CJ nu a dezvoltat anticorpi pentru Covid-19. „Sunt bine! Nu am prezentat niciun simptom, așa că nu a mai fost nevoie să mă mai testeze cei de la DSP (n.r. – Direcția de Sănătate Publică”, a spus șeful CJ.
Costică Macaleți se apropie de profilul de risc maxim în cazul epidemiei. În această toamnă el va împlini 65 de ani și, mai mult ca sigur, va ieși la pensie din funcția de șef al județului.