În 1901, apărea la Editura Socec&C a VIII-a ediție a volumului Poesii de Mihail Eminescu, îngrijit de Titu Maiorescu. Față de ediția a VII-a, din 1895, și a VI-a, din 1892, volumul nu aducea nicio schimbare, dar cumula modificările făcute de la o ediție la alta de Maiorescu.
Despre prima ediție a Poesiilor, în 1883, Petru Creția scria: „Eminescu mai dăinuia încă în iunie, dar fără a mai fi stăpân al soartei sale, când, totuși, i-au apărut într-un volum elegant, culese pe hârtie bună, împodobite pagină cu pagină cu vignete, 61 de poezii, la Socec, către sfârșitul lui decembrie 1883 (după stilul vechi). Poetul era în Ober-Döbling, lângă Viena, înstrăinat de lume și de sine” (P. Creția, Testamentul unui eminescolog, București, 2015, p. 106).
Ediția a doua – 1885 – reproducea fidel cuprinsul primei ediții. Maiorescu, deși extrăsese din lada lui Eminescu și publicase în Convorbiri literare trei texte (Diana; Din noaptea; Sara pe deal), nu le include în volumul nou editat.
În ediția a treia, ultima din timpul vieții poetului, din 1888, Maiorescu include, față de edițiile anterioare, încă trei poezii: La steaua; De ce nu-mi vii; Camadeva.
Ediția a patra, apărută imediat după moartea poetului, în octombrie 1889, conținea în plus o notă biografică, semnată de Maiorescu.
În ediția din 1890 – a cincea – Maiorescu intercala și adăuga poeziile: Diana și Sara pe deal, Sonet, Dalila.
În 1892, la a șasea ediție, Maiorescu mai insera în volum cinci poezii: Nu mă-nțelegi; Pe un album; Între păsări; Fragment; Rugăciune. În această ediție, apare și un Post-scriptum, care va fi preluat în toate edițiile posterioare.
La ediția a VIII-a, Maiorescu formula două pretenții față de Edtitura Socec, care îi solicitase acordul pentru editare: să se păstreze „ortografia lui Eminescu și corectura foarte îngrijită”. Scrisoarea lui Titu Maiorescu prin care el răspunde Editurii Socec se păstrează astăzi în Fondul Documentar Ipotești:
„București, 12/25 ianuarie 1901
Onorab. Librării și Edituri Socecǔ, &C București
Dau cu mare plăcere învoirea mea ca să reeditați poesiile lui Eminescu împreună cu prefața și cu schița biografică scrisă de mine. Firește că nu am nici o pretenție de onorar, precum nu am avut-o nici la „Critice”, nici la „Aforismele” lui Schopenhauer (de a căror nouă ediție ce mi-a propus-o stabilimentul grafic la 4 ianuarie nu mě pot ocupa decât după ieșirea din minister), nici la „Discursuri parlamentare”.
Dvstră știți că dacă la edițiile precedente a fost vorba de onorar, acest onorar – cât timp a trăit Eminescu – i-a fost plătit lui; iar la moartea lui, a fost prin intermedierea Dvstră întrebuințat spre încurajarea unor publicațiuni în onoarea lui.
Cu vechie și deosebită stimă
- Maiorescu
P.S. Rog numai să fie păstrată ortografia lui Eminescu și corectura foarte îngrijită.”