spot_img
joi, aprilie 17, 2025
AcasăLocal BTAccident de muncă pe şantierul noului Kaufland (video)

Accident de muncă pe şantierul noului Kaufland (video)

Un bărbat a fost transportat, ieri la amiază, la spital, după ce a fost victima unui accident de muncă.

Incidentul a avut loc pe şantierul de pe Bulevardul Mihai Eminescu, la ieşirea spre Iaşi, acolo unde lucrările pentru un nou hipermarket Kaufland sunt într-un stadiu foarte avansat. Muncitorul, în vârstă de 31 de ani, angajat la o firmă care se ocupa de acoperişul construcţiei, s-a dezechilibrat la un moment dat şi a căzut în gol de la câţiva metri înălţime. Bărbatul a căzut pe spate, suferind mai multe traumatisme.

Colegii săi au sunat imediat la 112, iar la faţa locului au ajuns un echipaj SMURD, dar şi un echipaj de Poliţie. Bărbatul a primit primul ajutor, după care a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe. „Pacientul prezenta un politraumatism prin cădere de la înălţime, cu multiple contuzii şi traumatisme la nivelul membrelor, coloanei vertebrale şi toracelui”, a precizat un asistent din cadrul UPU-SMURD. Acesta a fost ulterior introdus în salonul de reanimare din cadrul UPU, urmând ca medicii să decidă conduita terapeutică.

Poliţiştii au demarat o anchetă la locul accidentului, urmând ca şi inspectorii ITM să aibă în vedere incidentul. „În cauză a fost deschis un dosar penal pentru nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă”, a precizat Delia Nenişcu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
21.6 ° C
21.6 °
21.6 °
44 %
7.7kmh
63 %
J
24 °
vin
21 °
S
14 °
D
22 °
lun
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

S-a reparat, iar acum se așteaptă să se strice din nou. Altfel nu se explică.

EDITORIAL

Aproape că nu e zi în care să nu apară în presă relatări despre românași de-ai noștri care s-au pricopsit cu dosare penale –...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...