În judeţul Botoşani sunt mulţi bătrâni loviţi de soartă. Obişnuiţi cu sărăcia şi cu greutăţile care le amărăsc viaţa, ei îşi acceptă cu resemnare soarta. În ultima perioadă, situaţia critică în care se află mulţi seniori botoşăneni au fost făcută publică graţie unor tineri inimoşi, care au generat un val de civism, ce era doar o poveste frumoasă în urmă cu câţiva ani.
Unii bătrâni au fost ajutaţi de Asociaţia „Grup Civic” Botoşani, condusă de Daniel Câşlariu. Pe 10 mai, acesta a ajuns în comuna Coţuşca, la rugămințile unei tinere, la o bătrână crunt lovită de soartă.
„Bunica are 86 de ani şi, în luna noiembrie, în timp ce încerca să se încălzească la o sobă de fier, casa a luat foc, iar sărmana s-a trezit neputincioasă în faţa flăcărilor. Spre norocul ei, în momentul respectiv pe drum treceau pe drum doi localnici, care au auzit strigătele de disperare ale bunicii și au scos-o din căsuţa cuprinsă de flăcări.
Bunica s-a trezit în plină iarnă fără un acoperiș deasupra capului. În ajutorul ei au sărit niște vecini și cei de la primărie care i-au construit o cămăruţă unde să își pună capul pe pernă”, a declarat Daniel Câşlariu.
Întâlnirea cu bunica Oliana Cirimpei i-a produs tânărului o puternică emoţie. „Bunica a fost foarte bucuroasă să mă vadă și, spre uimirea mea, a cerut doar nişte alimente şi, dacă este posibil, niște lemne de foc pentru iarna viitoare, că poate bunul Dumnezeu îi va mai da zile. Situaţia ei m-a impresionat până la lacrimi. Bunica se deplasează doar pe genunchi şi pe palme. Este ca şi cum s-ar ruga continuu şi ar merge, în acelaşi timp, dar este împăcată cu soarta ei”, a spus Daniel.
Deşi se deplasează cu foarte mare greutate, ea este mulţumită că poate să iasă la aer. „E greu, mamă! Vai de capul meu! Uite aşa merg, dar mereu îi mulţumesc lui Dumnezeu că pot şi aşa, că pot ieşi afară. Of, bătrâneţile astea, tare sunt grele! Vai de capul meu!”, i-a spus lui Daniel.
Oliana Cirimpei nu are copii, singurul ei sprijin fiind persoanele care nu au cum să rămână indiferente la atâta suferinţă şi chin. Cei care doresc să se implice financiar în susţinerea bunicii o pot face donând orice sumă în conturile: RO03BTRLRONCRT0530156401, RO50BTRLEURCRT0530156401, cod Swift BTRLRO22, cu menţiunea Oliana.