Peste circa 10 zile, țigările mentolate, inclusiv cele cu capsule, vor dispărea de pe piață. Începând cu 20 mai a.c., producătorii nu vor mai avea voie să le distribuie, iar comercianții nu vor mai avea voie să le vândă.
Măsura face parte dintr-un amplu program declanșat la nivel european prin intermediul Directivei privind produsele din tutun (2014/40/UE), care a stabilit normele privind fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor din tutun şi a produselor conexe. Reglementările au intrat în vigoare în România încă de la sfârșitul anului 2016, când a fost adoptată o lege în acest sens. Astfel, primele produse cu arome care au dispărut de pe piață au fost cele cu arome de cireșe, vanilie și ciocolată, care au fost interzise din urmă cu mai bine de trei ani.
În schimb, fumătorii care preferă țigările cu arome vor avea la dispoziție produsele din tutun încălzit și țigările electronice, care nu se supun aceluiași tip de restricții. În plus, există posibilitatea ca această „nișă” apărută pe piața țigărilor să fie acoperită de traficanții de țigări, care ar putea să aducă țigarete mentolate din Republica Moldova sau Ucraina, cele două state vecine nefiind semnatare ale Directivei europene.