La data la care căminarul Gheorghe Eminovici solicita ca în pașaportul pentru fiii mai mari „să înscrie (…) și al cincile fiu” – 16 august 1857 –, după cum preciza căminarul însuși, Eminescu avea 7 ani. În mod firesc, amintirile celor care l-au cunoscut pe Eminescu nu rețin doar reușitele sau nereușitile lui școlare, ci și năzbâtiile unei vârste în care se înscria la acea dată Eminescu și colegii săi de gazdă și școală. Parte din aceste relatări îi aparțin lui Ion Șahin din comuna Epureni, jud. Fălciu, care, aflat la studii la Cernăuți, a locuit o perioadă, împreună cu Eminescu, doi fraţi Stefanovici și doi fraţi Daschiewicz, în fostele chilii care aparținuseră cândva bisericii Sfânta Treime și care erau administrate, de un polonez, Dzierszeck, antreprenor de birje.
Una dintre aceste istorii îi are ca protagoniști pe Eminescu și frații Ștefanovici, care voiau neapărat să-i vândă lui Eminescu o Biblie veche (Biblische Geschichte Altes Testament), necesară pentru studiu în clasa a II-a gimnazială. Prețul era prea mare și Eminescu refuza să o cumpere. Pentru „a-l convinge”, frații Ștefanovici l-au luat să doarmă în camera lor, în care – se spunea – s-ar fi spânzurat un călugăr. Frații au legat la fereastră „o sfara de care trăgînd zuruia ferestrele. Sara s’a culcat Eminescu cu Constantin Ştefanovici, iar Alexandru a rămas singur în patu. După ce a stins lumînare și a ațipit puțin Eminescu, atunce Alexandru a tras de sfară, fereastra zîngăia și Constantin atuncea, vârînd capul sub oghial, a început a-l speria că vine Duhu Călugărului ca să-l îndemne și să asculte ce vorbește. Spre mai bine a dovedi a adus o cofă deșartă Alexandru lăngă patu său în care cofă a început a vorbi: Eminowicz, Eniinonncz warum, kaufst du nicht Biblische Geschichte? Și atunce a luat Alexandru sfeșnicu în care era luminare stinsă, și a şi început a-l bate peste oghial lovindu-l peste tot corpu. Bietu Eminescu a făgăduit că va cumpera cartea clănțănind de frică din dinți. La vo ḑice ḑile căpăta Eminescu friguri, gazda, Dl Bzierzil, a chemat pe un Doctor, Kasller care, cînd a vizitat pe Eminescu, a găsit pe trupu său vănătăi, încît în scurt a mărturisit Eminescu că le are dela Călugărul cel spînzurat. Gazda forte indignat l-a dus la Ștefanovici, amenințînd că se va duce la Directoru spre a-i spune. Ștefanovici a spus că nu este vrejit și că și pe dînsu le sperie Spînzuratu, atunce Dl Dzierszeck s-a hotărît să doarmă în case cu Ștefanovici să vadă și el Sufletul spînzuratului. În sfîrșit a venit sara, Dzierszeck avea obiceiu că făcea din timp ciubuc lung de vișin cu lulea turcească – sara s-a culcat pe patu lui Constantin și amîndoi frați pe alt patu. Însă pe Ștefanovici era cam greu de prins cu o minciună. S-a folosit el iarăș cu fereastra și sfora, astfel că la o vreme cînd pe Domnul Dzierszeck l-a furat somnul de a scăpat luleaua jos, atunce a auzit și el zurnuitura la fereastră”.
Într-o altă întâmplare, profesorul de religie, călugărul Benjanim Iliuţă, numit „Popa“, este personajul principal
„Popa“ Iliuţă ţinea în gazdă, fără plată, băieţii de ţăran săraci, veniți la studii. Cu toţii dormeau într-o cameră şi în bucătărie. „În mijlocul odaei, relatează Ion Șahin, era o masă lungă la care într-un capăt şedea «Popa», după cum era poreclit de noi, ḑiua citind romane franțuzești și sara acaftistul sau viața sfintelor, cînd era în exercițiu funcțiune, și împărțind cafea neagră la băeți, apoi uza pentru acea o linie cam lată și scurtă și un fel de harapnic cu trei curele. Însă noi cu toate acestea ne duceam cu drag la Popa Iliuță nu de hatîrul cafelei, însă de hatîrul că era acolo 27 băeți, din care amintesc Pihulaș (?), fiul unui preot dela Munte, Ilușdub (?), fiu de țăran, Hódovansky și alți cărora nume pentru moment îmi scapă din memorie. În una din duminici, m-am dus eu și Eminescu la Hódovansky, la Popa Iliuță, ne-am jucat cît ne-am jucat și sara am întîrziat în odaie. Popa, care era din întîmplare bine dispus, a pornit a împărți miere de faguri la băeţi; pentru aceasta distribuire îi aduce Măriuca o putenică cu miere și dînsa lua lingura de la fiecare băet și luînd miere din putină, îi dăde băetului. Însă să nu dei Popa mult în lingură, luă acaftistul și cetea și cu mîna îmbla tot în putină. Hódovansky, care era cel mai prezevenghi între băeți, profitînd că nu se uită Popa, a luat în loc de o lingură (și aceste linguri era toate de lemn) un polonic, i-a tăet coda să fie ca la lingură și a dat-o Popei. Popa a băgat polonicu în putină să scoată miere. I s-a părut că este ceva greu; cînd a văzut înșelăciunea, a svîrlit cu polonicu în Hódovansky, însă acesta a prevăzut și a fugit, atunce lingura destinată a nimerit pe Eminescu drept în cap, astfel că mierea i-a curs toată pe obraz”.
Manuscrisul lui Ion Șahin se păstrează astăzi în Fondul Documentar Ipotești.
