Pe 16 august 1857, Gheorghe Eminovici depunea a cincea cerere pentru eliberarea unui pașaport pentru fiii săi pe care îi ducea (întâi, pe rând, iar începând cu acest an – pe cinci dintre ei) la școlile din Cernăuți:
„Onoratului Secretariat de Stat.
Căminarul Gheorghe Eminovici.
Fii mei Șarban – Nicolai – Gheorghie – și Ilie înscriși în alăturatul pașaport din anul contenit au a merge iarăș la Cernăuți spre urmare studiilor, pentru care supus rog a li să slobozi alt pașaport tot pi zăbavă de 11 luni. Tot odată rog ca să înscrie în acel pașaport și al cincile fiu al meu MIHAIL care iaste în vrâstă de 7 ani.
Statul crescători
părul negru
ochii negri
nasul potrivit
fața smolită
având și acesta a urma studiili
G. Eminovici căminar 1857”.
Având pașaportul fiilor și un bilet pentru trecerea graniței, valabil pentru 48 de ore, de la Isprăvnicia Botoșani, precizează Gh. Ungureanu, căminarul „își încarcă feciorii într-o trăsură cu patru cai”, trece pe la Zastava Mihăileni, îi lasă la Cernăuți și se întoarce acasă. Frații vor reveni acasă tocmai în vacanță, în luna iulie 1858. În anul școlar 1857-58, prin urmare, Eminescu se afla la Cernăuți, împreună cu frații săi (Gh. Ungureanu, Documente inedite pentru cunoaşterea copilăriei lui Eminescu, în: „Universul Literar”, 24 iunie, 1939, p. 1, 6). Din cercetările lui Radu I. Sbiera, știm că „Eminescu a frecventat acolo (la Școala greco-orientală, numită National-Hauptschule – n.n., A.S.) a treia și a patra clasă a cursului primar de la septembre 1858 pînă în iulie1860. (…) la finea anului școlar 1858/9 fu clasificat al 15-lea între 72, iar în clasa a patra primară a obținut în amîndouă semestrele o medie generală foarte bună, clasificat fiind la finea anului școlar (iulie 1860) al 5-lea între 82 de elevi” (Ei l-au văzut pe Eminescu, Cluj-Napoca, 1989, p. 107).
Teodor V. Ștefanelli rememorează aceeași perioadă, ezitând însă între clasa a II-a și a III-a atunci când face referire la școala primară: „Din aceste testimonii vedem că micul Eminescu a intrat în luna Septemvrie 1858 în clasa a II-a a școalei primare din Cernăuți, prin urmare trebuie să fi fost supus unui examen de primire ca să poată fi admis deodată în clasa a II-a”. Pe de altă parte, în Anexa A, în care reproduce testimoniile, referirile sunt la clasa a III-a și a IV-a. E posibil ca în anul de studii 1857/58, Eminescu să se fi pregătit în particular la Cernăiți pentru examenul de primire (T.V. Ștefanelli, Amintiri despre Eminescu, București, 2018, p. 25 și urm.).
Cert este că în luna septembrie 1860, Eminescu începe studiile la Liceul din Cernăuți
În 1861 (anul școlar 1861-62), când vine la studii la Cernăuți, Teodor V. Ștefanelli îl găsește pe Eminescu în clasa a II-a. În 1862-63, Eminescu repetă clasa a doua din cauza notelor rele la latină și matematici, și Ștefanelli îi devine coleg. În primăvara anului 1863, Eminescu părăsește școala. Testimoniile reproduse de Ștefanelli confirmă relatările sale.
Ștefanelli își amintește, în continuare, că Eminescu a revenit în Cernăuți, pentru scurt timp, în primăvara lui 1864, dar nu pentru studii. În octombrie 1864 îl găsim funcționar la Tribunalul din Botoșani (cererea de angajare datează cu 5 octombrie 1864 – Gh. Ungureanu, Eminescu în documente de familie, București, 1977, p. 280), iar peste un an, în primăvara lui 1865, îl găsim din nou la Cernăuți (cu 5 martie datează cererea de demisie – Gh. Ungureanu, Eminescu în documente, p. 281) și din nou pentru scurt timp. În toamna aceluiași an, 1865, Eminescu revine pentru a studia ca privatist. După moartea lui Aron Pumnul, în 1866, părăsește definitiv Cernăuții.
Pe o carte poștală adresată lui Corneliu Botez, păstrată astăzi în Fondul Documentar Ipotești, Matei Eminescu rezumă și alte studii, pe care le-ar fi făcut Eminescu, la Botoșani:
„Dragă Corneliu,
Murguleț era mazil băștinaș din Ipotești, căci ți-am spus că un Hurmuzaki luând pe fiică-sa de nevastă, i-a dat ca zestre partea lui din Ipotești – Pe Hurmuzaki mai nici îl știau țăranii. – Mihai a făcut la Botoșani clasa a IIIa gimnazială, nu Ia, era printre elevii mediocri, la limba latină însă era Iui. A avut ca profesori de latină pe un bătrân Paulini; de matematici și director pe Gh. Pădure (cumnat cu repos. Mitropol: Iosif Gheorghian, de științe naturale – C. Savinescu, de franceză – Petre Metey, de istorie Gh. Țuilescu. Despre nemțoaică, am auzit tot înainte de 1864, dar versul pentru prima dată lʾam auzit când a pus tata săʾl șteargă să nu se supere Balușoia.
1 Mai 1909, Severin
La revedere
Eminescu
Am dat de tîněrul Relevici.
P.S. Cănd era el în a IIIa gimnazială, eu eram în Ia primară. Dascăl aveam pe popa Nădegde, iară inspec. Nădejde de la Domenii, Localul școalei era în casele lui Hinek.”
„Versul”, la care face referire Matei Eminescu – aflăm dintr-o altă relatare a acestuia – ar fi strofa pe care Eminescu a compus-o în 1864, când venise la Dumbrăveni și auzise narațiunea tatălui său despre fuga nepoatei boierului Balș cu un ţăran, chelar al velniţilor din Dumbrăveni, fiul lui Gheorghe Hodoroabă.
Eminescu ar fi scris cu cretă pe poarta castelului:
„La castel în poartă calul
Sta a doua zi în spume,
Dar frumoasa lui stăpână
A rămas pierdută în lume”.
