Starea de alertă este o măsură de prevenţie care se referă la punerea de îndată în aplicare a planurilor de acţiuni şi măsuri de prevenire, avertizare a populaţiei, limitare şi înlăturare a consecinţelor situaţiei de urgenţă. Ea se poate institui atât la nivel local şi judeţean cât şi la nivel naţional.
Pe timpul stării de alertă se pot dispune, cu respectarea prevederilor constituționale, măsuri pentru restrângerea unor drepturi sau libertăţi fundamentale referitoare, după caz, la libera circulaţie, inviolabilitatea domiciliului, interzicerea muncii forţate, dreptul de proprietate privată ori la protecţia socială a muncii, aflate în strânsă relaţie de cauzalitate cu situaţia produsă şi cu modalităţile specifice de gestionare a acesteia.
La nivel naţional, starea de alertă este instituită prin ordin al ministrului de Interne, cu acordul primului-ministru. Se poate declara starea de alertă pe întreg teritoriu țării sau doar în anumite judeţe.
La nivel judeţean, starea de alertă poate fi de instituită prin ordin al prefectului, iar la nivel local prin dispoziţie a primarului, cu avizul prefectului.