În august 1872, Eminescu intervenea pe lângă Titu Maiorescu pentru Toma Micheru „care arăta un deosebit talent pentru muzică, un fel de minune de copil”. Eminescu îi scria lui Maiorescu: „…devenit în urmă un muzic însemnat la Curtea imperială a Rusiei, a îmblat pe lauri, și germanii de azi fac studii cranioscopice asupra căpățânei lui și cred a afla în ea asemănări cu acea a lui… Beethoven. Nu voi să zic cumcă tânărul ce vă aduce această scrisoare este un Rubinstein; privirea mea în această privință este modestă și las la aprecierea d-voastre dacă este și corectă”.
Și Slavici îi scria lui Negruzzi: „Avem aici la Viena un violonist, cântă foarte bine. Lumea l ascultă cu sete” (Z. Dumitrescu-Bușulenga, Eminescu. Orizontul cunoașterii, Editura Nicodim Caligraful, 2016, p. 65).
Pentru a-și putea urma studiile, Toma Micheru dădea „concerte cu piesele studiate cu profesorul său din Conservatoriu” (Eminescu către T. Maiorescu). Despre aceste nevoi ale lui Toma Micheru îi scria, în fond, Eminescu lui Maiorescu. Cu bursa oferită de Junimea sau de guvernul român (nu știm exact), Toma Micheru își finaliza studiile, după unele surse la Viena (Z. Dumitrescu-Bușulenga), după altele la Munich (Dim. D. Rosetti). În Dicționarul contimporanilor, Dim. D. Rosetti îi rezerva câteva rânduri: „Micheru (Toma). Violonist, născut la 1858, încetat din viață la 13 August 1892. A făcut studiile muzicale la Munich. Composiții: Liebeslieder, Un dor, etc.” (p. 129).
Din presa vremii aflăm că Toma Micheru, în 1887, concerta la Constantinopol: „Mai multe persoane au auzit Lunea trecută de d. Toma Micheru, la Legațiunea Română. Impresiunea făcută cu această ocasiune asupra auditorului de arcușul violonistului, a fost foarte favorabilă. Cântul vioarei d-lui Micheru este d’o bogăție d’o puritate incomparabilă. (…) Cântarea lui este remarcabilă prin lărgime, ton și pasiune, după cum esecutarea sa este remarcabilă prin claritatea și puritatea de instrucțiune. Ca artist de salon, este escelinte, ne rêmâne acum a’l auzi într’un concert public” (România liberă, 15 februarie 1887).
Despre concertele publice ale lui Toma Micheru va scrie, în câteva rânduri, și Mihai Eminescu
De plecarea la Constantinopol a lui Toma Micheru se pare că se leagă o „iradea” și o scrisoare păstrată astăzi în Fondul Documentar Ipotești:
„Domnule Însěrcinat,
Subsemnatul artist român și proprietar în Strada Iconei 6 București
mă aflu aicea de mai bine de nouă luni așteptând zadarnic după o iradea imperială ce mi sʾau remis la 7 martie în care dice că M.S.Sultanul dorește în curînd să mě audă. Conformendu-mă acestei iradea am așteptat pănă astăzi executarea acestei.
Cu tote silințele ce mi-am dat nu mi-aru fost cu putință a me introduce conform iradelei Imperiale.
Astă-zi mă simt în imposibilitate de a mai aștepta, recurg la Dvoastră Domnule Însărcinat și ve rog să bine voiți aʾmi fi întrʾajutor dʾa face să se înmăneze această alăturată petițiune M.S. Sultanului.
În speranța că veți bine-voi a mi acorda această legitimă cerere ve rog Domnule Însărcinat a primi expresiunea înaltei mele stimi și considerațiune.
Thoma Micheru
Domniei Sale Domnului
Princip G.G. Ghica. Însărcinat de Afaceri
Constantinopol”
