Dramă pentru părinţii a doi gemeni din judeţ după ce unul dintre copii a murit în ambulanţă, iar celălalt a ajuns în stare gravă la spital.
Cele două micuţe, în vârstă de doar şase luni, au început să se simtă rău la începutul săptămânii trecute, iar părinţii au observat că ambele aveau febră foarte mare şi scaune diareice. Având în vedere că era vorba de bebeluşi, astfel de afecţiuni le pot pune foarte repede viaţa în pericol. În acest context, mama copiilor a sunat la 112, ambele fetiţe fiind luate la spital cu două ambulanţe, dintre care una cu medic SMURD.
Din păcate, însă, starea uneia dintre copile s-a agravat pe drum şi a intrat în stop cardio-respirator. „Din păcate nu s-a mai putut face nimic. Copilul era foarte grav încă de la sosirea echipajului la faţa locului. La scurt timp a intrat în stop cardio-respirator, au fost începute manevrele de resuscitare, care au continuat până la spital, însă din păcate nu s-a mai putut face nimic, fiind constatat decesul”, a spus un asistent din cadrul UPU-SMURD.
Sora fetiţei a ajuns la spital şi a fost predată în siguranţă medicilor, aceasta fiind stabilizată ulterior.
La autopsie, medicii au stabilit că fetiţa a murit în urma unei infecţii generalizate în corp şi a unei pneumonii severe.
FOTO: Imaginea este cu titlu ilustrativ şi nu prezintă cazul descris în text.