vineri, aprilie 11, 2025
AcasăLocal BTPatru ani de pușcărie pentru viața unui bebeluș

Patru ani de pușcărie pentru viața unui bebeluș

♦ Tânăra care și-a ucis fetița imediat după naștere, lovind-o și aruncând-o într-un WC, și-a aflat sentința

O tânără din comuna Știubieni, care și-a ucis bebelușul la scurt timp după ce l-a adus pe lume, a fost condamnată marți de judecătorii Tribunalului Botoșani la patru ani și șase luni de închisoare cu executare pentru violență în familie sub forma omorului. Sentința a venit după numai trei termene de judecată și asta pentru că tânăra, Mihaela L., a solicitat să fie judecată în formulă simplificată, în baza probelor administrate de procurori în timpul anchetei penale.

Crima, care a bulversat întreaga comunitate, a avut loc în august 2019, la scurt timp după ce tânăra a revenit acasă după ce fusese plecată la muncă în străinătate. Ea a născut acasă, pe ascuns, a ucis bebelușul cu un hârleț și apoi i-a aruncat trupul în toaletă. Se pare că femeia a apelat la acest gest oribil pentru a ascunde o infidelitate. Nașterea i-a provocat o gravă hemoragie, iar când iubitul ei a văzut-o plină de sânge, a dus-o la spital. Când şi-au dat seama ce s-a întâmplat, medicii au anunţat Poliţia, iar cercetările au scos la iveală fapta abominabilă, tânăra fiind anchetată și trimisă în judecată. „S-a reţinut că, în noaptea de 8 spre 9 august 2019, aceasta a născut fără asistenţă medicală, la termen, un copil de sex feminin viu, pe care, imediat după naştere, l-a lovit de mai multe ori cu un obiect contondent tăietor-despicător şi l-a aruncat în fosa de sub WC-ul din curtea locuinţei concubinului său, din comuna Vlăsineşti, copilul decedând prin asfixie cu materii fecale”, au precizat procurorii în rechizitoriu.

Caz similar în municipiu

Cazul se aseamănă foarte mult cu o altă crimă înfiorătoare comisă în toamna lui 2017 în municipiul Botoșani. Atunci, o altă tânără în vârstă de 21 de ani, care a adus pe lume un copil după o relație pasageră, a ucis bebelușul imediat ce a ieșit din Maternitate și i-a aruncat mai apoi trupul neînsuflețit într-un canal colector de la marginea orașului. Trimisă în judecată pentru omor, Gabriela B. a fost condamnată în martie 2018 la opt ani de închisoare cu executare, pedeapsa fiind aproape dublă față de cea aplicată Mihaelei L. Asta după ce Curtea de Apel Suceava a redus pedeapsa stabilită inițial de Tribunalul Botoșani de 16 ani de detenție, din considerente umanitare. „La stabilirea concretă a pedepsei, trebuie să aibă în vedere și principiul umanismului sancțiunilor penale, astfel concepute încât să fie tolerabile de condamnat, atât sub aspectul formei cât și al limitelor legale, în sensul că prin executarea acestora să nu se cauzeze suferințe fizice sau psihice. Umanismul sancțiunilor de drept penal este determinat de poziția juridică a persoanei condamnate în cadrul sistemului execuțional în sensul oferirii posibilității de reformare și reeducare socială. Totodată, trebuie să se țină seama și de caracterizările și de celelalte acte în circumstanțiere ce conturează persoana și personalitatea inculpatului”, au menționat atunci judecătorii Curții de Apel Suceava.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
2.2 ° C
2.2 °
1.6 °
86 %
1.8kmh
83 %
vin
4 °
S
7 °
D
14 °
lun
17 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Mai bine ar fi în vacanță, dar pe viscolul ăsta e bun și teatrul.

EDITORIAL

În mod normal, un editorialist de la o publicație provincială ar fi trebuit să abordeze subiecte de interes local, cum ar fi demonstrația din...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...