Această criză pandemică a adus foarte multe schimbări, la care nimeni nu se aştepta. Distanţarea socială este acceptată cu greu de foarte multe persoane. Printre cei care suferă se află şi elevii din anii terminali, care au realizat că nu vor mai avea posibilitatea să se afle alături de colegii lor, în sălile de clasă.
O scrisoare emoţionantă a fost scrisă de eleva Mihaela Maxim, din clasa a XII-a B, de la Liceul „Dimitrie Negreanu”. Scrisoarea a fost trimisă la redacţie de bibliotecarul Daniela Nichiteanu şi o redăm în cele ce urmează.
„Acum câteva zile le spuneam colegilor că noi probabil am petrecut o ultimă zi împreună fără să știm asta, iar astăzi, astăzi am fost șocată să aflu că am avut dreptate… Am fost alături de ei în cele 6 ore de curs în formula completă pentru ultima dată… Am chiulit cu ei, am împărțit mâncarea între noi, am furat pixul colegului pe care de fapt <îl împrumutasem”…Am întârziat la ore, am venit cu brațul plin de dulciuri de la magazin pentru toți colegii, am jucat jocuri și meciuri pe teren împreună, am cântat și dansat în clasă, ne-am certat din nimicuri, am copiat împreună la teste, am râs la ore cu toții, ne- am ajutat să învățăm pentru teste…Ieșeam în pauze și alergam înapoi pe holuri pentru a nu ajunge după profesor, ne-am acoperit colegii absenți, ne-am iubit ca o familie, am făcut tot ce un elev poate face, am făcut tot împreună, dar totul a fost cândva – <pentru ultima dată>.
Pe 10 Martie am fost, din nou, pentru ultima dată, liberă să stau lângă colegi și profesori, să vorbim și să ne simțim ca în unicii ani de liceu, fără ca cineva să impună o distanță între noi. Insă atunci am plecat zâmbind și urându-ne “o vacanță frumoasa” crezând că vom sta despărțiți maxim 2 săptămâni, neștiind că ne vom mai revedea după câteva luni doar câteva zile ca și colectiv…Da, doar câteva zile, fiindcă tot astăzi am aflat că noi, cei din clasa a 12- a, ne vom întoarce la liceu pentru câteva zile de pregătire… Nimic nu va fi la fel cu mască și mănuși, împiedicați să mai vedem zâmbetul celor din jur, cu distanța între noi obligatorie, doar câte 10 elevi într-o sală de curs, niciodată toți 26 în aceeași clasă, cum eram cândva. Însă mă voi putea bucura să scriu din nou pe tabla care de 4 ani suportă toate <perlele> scrise de mine și nu numai, de banca pe care am mâzgălit-o atâta timp și pentru care eram așa aproape să primesc și referat, de personalul de serviciu care era zilnic acolo, de ultimul clopoțel al pauzei, dar mai ales de profesorii de care am prins atâta drag.
Astăzi, când mă uitam la domnul Iohannis cum ne anunța că așa s-a sfârșit ultimul nostru an de liceu, m-a lovit o durere profundă și mi-a venit un singur gând în minte: <nu am apreciat destul timpul avut!> Chiar așa e, nu am apreciat destul anii de liceu, preferam uneori să mai dorm puțin în loc să merg la prima oră, pe când acum…acum aș prefera să stau și 10 ore pe băncile școlii și să scriu după predarea profesorului, aș prefera să mă cert cu unii colegi în loc să ies cu ei în cât mai multe pauze și să îi cunosc cu adevărat, aș prefera să ațipesc la o oră în loc să îi ascult vocea profesorului care își dorea să ne învețe ceva poate pentru ultima dată! Mi-am dorit mai multă vacanță, ca orice elev, iar Dumnezeu asta ne-a dat…
Acum vreau să îmi cer scuze, Doamne, pentru această dorință: dă-mi lunile din acest an înapoi!!! Anul acesta școlar a fost dat peste cap și îl vom ține mereu minte, multe s-au schimbat…nu mai putem visa la acel banchet minunat pe care l-am plănuit atât, la ultima distracție împreună, însă sper ca un lucru să rămână neschimbat: noi, elevii de a 12-a, să avem parte de cursul nostru festiv pe care îl așteptam de 4 ani, să avem parte de ultima întâlnire cu toata generația din care facem parte, de momentul aruncării tocii și de ultima strigare a catalogului.
Acest Covid19 mi-a răpit poate cel mai magic moment din adolescență, dar datorită lui sunt sigură că în ziua în care voi ajunge iar într-un colectiv, probabil la facultate, voi fi altfel…”
