În ciuda vremurilor de restriște pe care le traversăm, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a demarat în această lună o acțiune de verificare a modului în care au fost salubrizate cursurile de apă și au fost realizate și întreținute șanțurile și rigolele din localități, pentru asigurarea secțiunilor de scurgere a apelor mari. Scopul acestei acțiuni este cel de a limita pagubele produse de inundațiile generate de revărsări ale cursurilor de apă sau scurgeri de pe versanți.
„La nivel județean, sub coordonarea Instituției Prefectului, cu sprijinul Grupului de Suport Tehnic pentru gestionarea situațiilor de urgență generate de inundații, funcționează comisia de verificare, alcătuită din reprezentanți ai Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Botoșani, ai Sistemului de Gospodărire a Apelor Botoșani și ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Nicolae Iorga» al Județului Botoșani”, se arată într-o comunicare a Gărzii de Mediu Botoșani.
În baza unui plan de măsuri adoptat de prefect, comisarii de mediu vor urmări dacă autoritățile locale au îndepărtat depozitele de deșeuri din albia minoră, de pe maluri și de pe zonele de protecție ale cursurilor de apă. De asemenea, autoritățile locale trebuie să curețe și să întrețină rigolele și a șanțurilor marginale ale drumurilor publice de interes local, în vederea asigurării preluării apelor pluviale și scurgerilor de pe versanți, să asigure secțiunii de scurgere în zona podurilor și podețelor prin despotmolirea albiei și igienizarea zonei și să elimine vegetația ierboasă și lemnoasă din albia cursurilor de apă și de pe malurile acestora.
În programul de control al comisarilor de mediu au intrat 40 de comune și orașe, iar până la sfârșitul săptămânii trecute au fost verificate 11 unități administrativ teritoriale. „Pentru neconformitățile constate au fost dispuse 38 de măsuri pentru remedierea deficiențelor. Pentru nerespectarea termenelor de realizare a măsurilor dispuse prin procesele verbale se vor aplica sancțiuni celor cu responsabilități în salubrizarea cursurilor de apă, în conformitate cu prevederile legale”, se mai arată în comunicarea Gărzii de Mediu.
Anul trecut, primarii nu au luat în serios avertismentele și solicitările comisarilor Gărzii de Mediu și, la nicio lună de la controale, inundațiile au făcut ravagii în județ. Este cazul pârâului Miletin, care s-a umflat şi a pus în pericol comunitatea din Prăjeni.