Drumul strategic mai așteaptă un pic. Termenul de depunere al ofertelor a fost prelungit de către comisia de achiziții din cadrul Consiliului Județean (CJ) cu trei săptămâni la solicitarea constructorilor interesați să depună oferte pentru realizarea lui. Astfel, aceștia pot depune ofertele până pe 18 mai, ora 15:00, când va avea loc deschiderea.
„Am avut mai multe solicitări de prelungire a termenului de depunere a ofertelor de la constructori. Acestea au variat între două și patru săptămâni, dar cele mai multe au fost de trei săptămâni, așa că s-a decis de către comisia de achiziție ca noul termen de depunere al ofertelor să fie data de 18 mai. Până atunci vom ieși și din starea de urgență”, a declarat vicepreședintele CJ, Dorin Birta (foto).
CJ a scos pentru a patra oară la licitație drumul strategic pe 12 martie, iar termenul inițial de deschidere al ofertelor era 27 aprilie. De această dată CJ a schimbat strategia, în sensul că cei 106 kilometri au fost împărțiți în trei loturi, iar constructorii pot accesa și un avans de 20%,în condițiile legii. Doar că aceste facilități vor veni la pachet și cu micșorarea termenului de execuție, 24 de luni pe fiecare lot, față de 36 de luni cât erau disponibile în cazul licitației pe întreg tronsonul. Micșorarea termenului de execuție a fost necesară, pentru ca proiectul să se termine până în octombrie 2023 pentru a nu se pierde finanțarea europeană. Astfel, în cel mai fericit caz, pe acest drum se va putea circula decent abia în a doua jumătate a anului 2022. „Sperăm ca de această dată să vină constructorii. S-a lotizat, se oferă avans de 20%, ca să nu mai vorbim de actualizarea substanțială a prețului. Vreau să cred că pe 27 aprilie comisia de achiziții va primi oferte pentru toate cele trei loturi, iar noi vom termina rapid evaluarea pentru a putea demara lucrările la începutul verii”, a declarat Dorin Birta.
Care sunt cele trei loturi
Valoarea de licitație este de 373.391.633,81 lei, la care se vor adăuga neprevăzutele și TVA ceea ce va duce costul întregului proiect spre 475.545.296,02 lei, conform indicatorilor tehnici stabiliți de CJ.
Primul lot al drumului strategic are o lungime de 29,212 kilometri și se întinde de la Șipote (jud. Iași) – limita de județ – Rediu – Răuseni – Călărași, la care se adaugă distanța de aproape 10 kilometri dintre Dângeni și Mihălășeni. Valoarea estimată a acestuia este de 99.573.195,02 lei
Lotul doi este cel mai lung, 51,194 kilometri, și cel mai scump: 183.914.423,72 lei. El cuprinde axul central al drumului strategic, Răuseni – Todireni – Albești – Trușești – Dângeni – Hănești. Lotul trei, cel mai scurt, 25,859 kilometri, va începe din DN 29D și va avea traseul Blândești – Cerchejeni – Sulița – Cheleș – Lunca – Cernești – Todireni, iar valoarea maximă oferită de CJ este de 89.904.015,07 lei.
Cofinanțarea CJ-ului de șase ori mai mare
Dacă se va reuși implementarea acestui proiect al drumului strategic, el va costa CJ Botoșani de șase ori mai mult decât în momentul inițierii proiectului.
Valoarea actualizată a proiectului este 475.545.296,02 lei, inclusiv TVA, adică la 100,12 milioane de euro, calculate la cursul de 4,7496 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană (BCE) în data de 30 septembrie și folosit de organismele europene în decontările cu România în acest an. Din această valoare, contribuția CJ, inclusiv TVA, este de 158.381.420,03 lei, adică la 33,35 milioane euro la acelaşi curs BCE.
În ultimul an, contribuția CJ-ului la acest drum a explodat. În proiectul inițial, aceasta era de doar doar 25.268.841,03 lei, adică, în termeni comparabili, la 5,32 de milioane de euro, adică de mai mult de șase ori mai mică decât cea pe care este dispus să o angajeze CJ în prezent.
Două sunt cauzele principale pentru care s-a ajuns la această situație. Prima se referă la soluția tehnică aleasă, cea mai costisitoare din toate variantele și care nu se pretează la standardul de drum județean. A doua cauză este legată de celebra Ordonanță 114, care a aruncat în aer costurile lucrărilor de infrastructură. Astfel s-au făcut până în prezent trei actualizări succesive ale valorii proiectului inițial, iar toate costurile suplimentare trebuie suportate de CJ.
Trei licitații eșuate
Telenovela licitației pentru drumul strategic a început în ianuarie anul trecut, când a fost urcată pentru prima dată pe SEAP. Pe 11 martie, când trebuiau să deschidă ofertele, membrii comisiei de licitaţie din CJ au constatat că nimeni nu s-a interesat de lucrare.
Atunci, valoarea estimată a contractului a fost de 254 milioane de lei fără TVA, aproximativ 55 de milioane de euro.
Ulterior, conducerea CJ a decis să actualizeze doar prețul manoperei în raport cu modificarea salariului minim în construcție impus prin Ordonanța 114. Astfel, prețul de la a doua licitație a ajuns la 272 de milioane de lei, fără TVA, aproximativ 57 de milioane de euro, adică undeva la 600.000 de euro pe kilometru, dublu față de standardele de cost pentru un drum județean, și tot nu s-a prezentat niciun constructor.
Toamna trecută, axa rutieră strategică Botoșani – Iași a fost scoasă la licitație pentru a treia oară, dar nici noul preț oferit constructorilor, de peste 292 de milioane de euro fără TVA, adică 61,5 de milioane euro, aproximativ 610.000 euro pe kilometru, nu a fost atractiv.