vineri, mai 30, 2025
AcasăLocal BTPuhoi de amenzi și de Paști

Puhoi de amenzi și de Paști

Amenzile au curs și în prima zi de Paști.

Potrivit unei informări a Centrului Județean pentru Comunicare Botoșani, polițiștii au verificat 494 persoane cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse în contextul stării de urgență, ocazie cu care au aplicat 115 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea interdicțiilor privind circulația, valoarea acestora depășind 250.000 de lei. În total, în ultimele 24 de ore au fost aplicate 124 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 260.000 de lei.

La rândul lor, jandarmii au aplicat 22 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea mãsurilor privind restricționarea circulației, în valoare totalã de 58.000 de lei, precum și opt amenzi însumând 5.700 de lei pentru fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
17.6 ° C
17.6 °
17.6 °
67 %
3kmh
24 %
vin
18 °
S
21 °
D
24 °
lun
27 °
mar
29 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce a apărut avaria, că s-a reparat, umplut groapa cu piatră, apoi s-a asfaltat. Și nu a durat decât trei luni.

EDITORIAL

De o bună bucată de vreme, mai precis din momentul în care rețelele de socializare ne-au pus talpa pe gât, constatăm că patriotismul, românismul...

EPIGRAMA ZILEI

Cum nu sunt călugăriță - Medita o piuliță, Diseară mă duc la club Să mă-nvârt de un șurub! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...