Într-o scrisoare adresată, probabil, lui Samson Bodnărescu, rămasă în ciornă și datată cu perioada februarie-septembrie 1873, Berlin, Mihai Eminescu scria despre sora sa, Harieta: „Mai am o soră, un geniu în felul ei, cu o memorie ca a lui Napoleon I și c-o înțelepciune naturală cum rar se află”.
Născută în 1854, Harieta era cu patru ani mai mică decât Mihai și suferea, din copilărie, de o deficiență fizică pe care o descria ea însăși în una dintre scrisorile adresate Corneliei Emilian: „Ieu sunt paralizată de amândouă picioarele de la etatea de 5 ani și pot merge destul de greu numai prin ajutoriul unor mașini cari sunt în greutate de 5 ocă de fier” (scrisoare datată cu 19/31 mai 1887).
Diferența de vârstă, după cum o arată corespondența dintre cei doi sau scrisorile adresate altor persoane în care sunt amintiți Mihai sau Harieta, nu a afectat niciodată relația dintre ei. Fratele își amintește de sora mai mică de fiecare dată când le scrie părinților săi (din Viena, pe 18 martie 1872 – „îmbrățișez pe Șerban, pe Harieta [căreia-i mulțămesc pentru scrisoare], pe Matei” – și Berlin, pe 17 iunie 1873 – „sărut pe Iorgu, Harieta și Aglaia”) sau fratelui său, Șerban (pe 16 decembrie 1871 – „Roagă pe Harieta să mă ierte dacă nu i-am răspuns la scrisorile ei”).
Iar Harietei îi scrie într-o scrisoare, datată cu februarie 1872, rămasă în ciornă:
„Mult iubită Harietă,
Am citit scrisoarea din urmă de-acasă. Eram singur eu bolnav și lipsit de cugetare, de aceea nu ți-am scris îndată. Altfel acuma sunt bine și cred că și tu. Ascultă, pentru că am să-ți spun ceva, dar să fie-n taină. Am auzit că tu dorești ceva și că nu spui nimărui ceea ce dorești. Acuma te-ntreb: nici mie nu? Te rog să-mi scrii, ca să știu cel puțin eu, – închide scrisoarea frumușel și mi-o trimite fără s-o știe nimenea, vom vedea atunci ce lucru mare e. Te sărut Haritiță de o mie de ori, te rog să-mi răspunzi la ce te-ntreb și rămân al tău frate Mihai”.
Este cunoscută afecțiunea Harietei pentru fratele său, pe care l-a găzduit și l-a îngrijit, în perioada 11 aprilie 1887 – 15 aprilie 1888, în cele două camere pe care le închiria în căsuţa de pe strada Sf. Niculai nr. 8 din Botoșani. Elocvente sunt, în acest sens, scrisorile Harietei (sau Heriette, cum semna ea uneori) către Cornelia Emilian, în care, în rapoarte amănunțite, descrie starea poetului în perioada aflării sale la Botoșani.
De la sora poetului se păstrează în Fondul Documentar „Ipotești” o scrisoare originală adresată Corneliei Emilian, datată cu 9 septembrie 1882, și două scrisori faximilate, adresate lui Titu Maiorescu, datate cu noiembrie 1880 și, respectiv, martie 1884. În scrisoarea din martie (răspuns la scrisoarea din 14 martie a lui T. Maiorescu către Henrieta), sora poetului scrie: „Sunt deja 2 luni trecute decând au murit tatăl meu. La înmormîntare(a) lui au fost de față și fratele meu, locotenentul Matei din Râmnicu Sărat; după înmormîntare în loc ca să facă fratele Matei o catagrafie, el au început a vinde în dre(a)pta și în stănga toate obiectile mobile și imobile sub cuvănt, că el va lua pe fratele seu Neculai la sine la 15 Marti(e). El au vîndut toate vitele la numer 27, mobilĕ din case, 5 stoguri de făn, 3 vagoane de popușoi, făcănd 3 părți, adic mie, lui Nicului și lui Mihai, luînd cu sine bani și toate hărtiile de valoare, mai ales o obligație de 6000 fr. și biblioteca Nicului de mare valoare, dzicănd că el a sprijini pe amândoi frații și mai multe lucruri le-au făcut care de și am o creștere de tot simplă totuși nu ți le pot scrie. Și întrebat de mulți din familie de ce el o face; rĕspunse că el va păstra pentru Mihai și pre Nicu îl va lua la dănsul. Spre a vĕ încredința că vĕ scriu adevĕrul, o pot dovidi prin un înscris ce au lăsat el însuși, precum și marturi mătușile și toți casnicii, în fine satul întreg”. Harieta semna „H. Eminescu” în 1880, „Henriette Eminescu” – în 1882 și „Henriette Eminovici” – în 1884.
Din podul casei în care stătea cu chirie Harieta la Botoșani, a fost adusă, la Ipotești, o salatieră, considerându-se că aceasta i-a aparținut.