Încercările unora de a eluda prevederile ordonanțelor militare privind instituirea măsurilor de urgență se lasă cu dosare penale, dar și cu amenzi considerabile. Doi bărbați vor fi anchetați penal, după ce au prezentat adeverințe false de angajat, încercând să justifice astfel părăsirea domiciliului. Ambele cazuri au fost înregistrate miercuri, pe 15 aprilie a.c., cei în cauză urmând să fie cercetați sub aspectul comiterii infracțiunilor de fals și uz de fals.
Prima situație a fost descoperită de poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Botoșani, care patrulau ieri pe Bulevardul Mihai Eminescu, din municipiu. La un moment dat, ei au oprit în trafic o autoutilitară condusă de un bărbat de 44 de ani, din judeţul Arad. La solicitarea poliţiştilor, bărbatul a prezentat o adeverinţă de angajat eliberată şi semnată de administratorul unei societăţi comerciale din judeţul Arad, însă în urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a stabilit faptul că acesta nu figurează ca angajat la societate respectivă. „S-a procedat la ridicarea adeverinţei de angajat prezentată de către conducătorul auto şi ulterior, la sancţionarea acestuia cu amendă contravenţională în cuantum de 2.000 de lei, pentru nerespectarea interdicţiilor de circulaţie”, a arătat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean.
Tot ieri, poliţiştii din cadrul Biroului de Ordine Publică Botoșani, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu în Piaţa Centrala a municipiului, au depistat un tânăr de 28 de ani care a prezentat pentru control o adeverinţă de angajat eliberată de administratorul unei unităţi economice la care îşi desfăşura activitatea. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au descoperit că tânărul nu este angajat la unitatea respectivă, iar datele înscrise în respectiva adeverinţă nu sunt reale. Totodată, tânărul a fost sancţionat cu amendă în cuantum de 20.000 de lei pentru nerespectarea restricţiilor de circulaţie.