Pe bunicul de pe mamă și nașul lui Mihai Eminescu, Vasile Iurașcu, îl găsim, spre sfârșitul vieții, la Ipotești, pe lângă familia fiicei sale. Într-o scrisoare către Corneliu Botez, Matei, fratele Poetului, scrie: „Și spunea mama, și ne arăta doi salcâmi seculari, unde stătea el, la așa adânci bătrâneți, încât era în mintea copiilor, și că tot zicea «Măi Mihai, măi, vin la moșu, măi» pe când Mihai se juca prin grădină și care era botezat de bătrân”.
La Ipotești, tot din spusele lui Matei, stolnicul Vasile Iurașcu venise după ce Gheorghe Eminovici își ridicase casa și se mutase, în 1853, aici: „…venisă și Vasile Iurașcă la Ipotești și a stat nu știu cât, vre-un an doi”. Un an, doi ar însemna până în 1854-1856, și Matei precizează: „Deci Mihai nu era nici dat la școală”. Născut la Dolhasca, Vasile Iurașcu se stinge și este îngropat, probabil, la Ipotești.
Stolnicul a avut aproape întotdeauna un domiciliu itinerant, după cum o arată locul de naștere al unora dintre copii săi – Maria (Marghioala), 1804, probabil, Sarafinești; Fevronia, 1812, Corni; Raluca, 1816, Joldești; Sofia, 1823, Rușii lui Balș; Olimpiada, 1827, Dumbrăveni (a se vedea: I. Roșu, Legendă și adevăr în biografia lui M. Eminescu. Originile, București, 1989) – și ocupațiile sale: vechil la Joldești, arendaș la Vorona, asesor la Tribunalul Botoșani. După căsătoria Ralucăi cu Gheorghe Eminovici îl găsim însă întotdeauna în apropierea acesteia, pentru care, se pare, a avut o afecțiune deosebită, demonstrată, așa cum arată D. Ivănescu, „de documente; foaia de zestre arată că îi dăduse 3000 de galbeni și bijuteriile de la mama ei, între care și alesida de aur, și faptul că el, rămas singur, trăiește pe lângă familia Eminovici, dând ajutor la diferite afaceri ale ginerelui în Botoșani și mai ales la exploatarea moșiilor Orășeni și Durnești” (D. Ivănescu, Prefață la Gh. Ungureanu, Eminescu în documente de familie, București, 1977, p. X).
La Ipotești se păstrează fotografia originală a lui Vasile Iurașcu, reprezentându-l cu barba tunsă scurt, îmbrăcat în haină cu vestă şi papion la cămaşă albă.
Fotografia confirmă figura unui înțelept (așa cum o arată documentele de epocă) și asemănarea Ralucăi (din ultima fotografie cunoscută) cu tatăl său.