În urma acțiunilor desfășurate de polițiștii din județ, în ultimele 24 de ore, au fost aplicate 52 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 472.000 de lei, dintre care 40 pentru nerespectarea măsurilor privind restricţionarea circulaţiei în valoare de peste 340.000 de lei.
Poliţiştii botoşăneni au organizat două acțiuni de control la Dorohoi și Vlăsinești, legitimând 75 de persoane şi verificând 25 de autovehicule. În urma neregulilor constatate au fost aplicate nouă de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 9.500 de lei.
Pe plan județean, în vederea gestionării cât mai eficiente a situațiilor de urgență, la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani a fost alocată o linie telefonică a Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, respectiv 0231/508.155, fiind angrenate echipaje pentru preluarea, direcționarea și soluționarea tuturor situațiilor sesizate.