spot_img
sâmbătă, aprilie 19, 2025
AcasăLocal BTTrecere ilegală a frontierei pentru a evita izolarea la domiciliu

Trecere ilegală a frontierei pentru a evita izolarea la domiciliu

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Siret au depistat doi bărbaţi, șoferi de rezervă ai unor mijloace de transport marfă, care au încercat să evite controlul de frontieră deoarece nu puteau face dovada calităţii lor, fapt ce ar fi condus la izolarea acestora la domiciliu.

S-a întâmplat luni seară, pe 13 aprilie a.c., când în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, județul Suceava, pe sensul de intrare în țară, pe una din arterele de control pentru automarfare, polițiștii de frontieră au observat doi bărbați care se deplasau pe jos, printre mijloacele de transport marfă. Înainte de a ajunge la toneta de control, aceștia s-au ascuns după camioanele care se aflau în așteptarea efectuării formalităților de frontieră, încercând astfel să se sustragă controlului de frontieră.

„Persoanele au fost reținute de către polițiștii de frontieră, iar în cadrul verificărilor s-a stabilit faptul că cei doi bărbaţi au dublă cetățenie, română și ucraineană, S.A., în vârstă de 25 de ani, domiciliat pe raza județul Botoșani și G.S., în vârstă de 32 de ani, domiciliat pe raza județului Suceava. Pe timpul cercetărilor, aceștia au declarat că au coborât din două camioane şi au încercat să evite controlul de frontieră deoarece au statutul de ,,al doilea șofer” și nu aveau documentele necesare pentru a dovedi acest lucru”, se arată într-un comunicat de presă emis de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.

Bărbaţii au fost preluaţi de reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică din punctul de frontieră, care au dispus măsura izolării acestora la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile. Totodată, cei doi sunt cercetați acum pentru săvârșirea infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând în continuare a fi desfășurate cercetări sub directa supraveghere a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
12.8 ° C
13.8 °
12.8 °
90 %
2.2kmh
100 %
S
22 °
D
22 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...