vineri, aprilie 11, 2025
AcasăLocal BTPuhoi de amenzi în ultimele 24 de ore

Puhoi de amenzi în ultimele 24 de ore

Puhoi de amenzi date de polițiști și jandarmi date în ultimele 24 de ore. Astfel, numai jandarmii au aplicat 29 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației, în valoare totală de 44.000 de lei. La rândul lor, au dat 147 de amenzi în valoare totală de peste 280.000 de lei, dintre care 107 pentru nerespectarea măsurilor privind restricţionarea circulaţiei în valoare de peste 200.000 de lei.

Totodată, poliţiştii au organizat și acțiuni punctuale pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus şi pentru verificarea respectării legislaţiei aflată în vigoare în Botoşani, Darabani, Ştefăneşi şi Mihăileni, ocazie cu care au fost legitimate 268 de persoane şi verificate 78 de autovehicule. În urma neregulilor constatate au fost aplicate 55 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 90.000 de lei.

 

Acțiuni de control și ale Poliției Economice

 

Pe lângă acestea, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice (SICE) au desfășurat și ei acţiuni de prevenire şi combatere a activităţilor comerciale ilicite în contextul stării de urgenţă. Astfel, în perioada 6-12 aprilie, au făcut zilnic verificări pe linie economică şi a respectării interdicţiilor impuse prin ordonanţele militare la 77 de agenţi economici din județ, ocazie cu care au aplicat 45 de amenzi, în valoare de peste 140.000 de lei. În total, de la data declarării stării de urgență, poliţiştii SICE au constatat și sancţionat 163 de contravenții, cu amenzi în valoare totală de peste 580.000 lei, dintre care 17 pentru nerespectarea măsurilor impuse de Ordonanțele Militare și 146 pentru alte fapte de natură economică. „Activitățile vor continua și în perioada următoare, în funcție de evoluția situației operative și de datele și informațiile obținute”, se arată într-o informare a Centrului Județean de Comunicare (CJC).

Pe plan județean, în vederea gestionării cât mai eficiente a situațiilor de urgență, la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani a fost alocată o linie telefonică a Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, respectiv 0231/508.155, fiind angrenate echipaje pentru preluarea, direcționarea și soluționarea tuturor situațiilor sesizate.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie moderată
4.4 ° C
5.6 °
4.4 °
85 %
1.1kmh
100 %
vin
5 °
S
8 °
D
15 °
lun
16 °
mar
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Mai bine ar fi în vacanță, dar pe viscolul ăsta e bun și teatrul.

EDITORIAL

În mod normal, un editorialist de la o publicație provincială ar fi trebuit să abordeze subiecte de interes local, cum ar fi demonstrația din...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...