Un alt sat din ocolul Botoşanilor pe care Petru Şchiopul îl va înstrăina este Teişoara (Teişori), azi înglobat în satul Roma – Botoşani. Forma feminină a toponimului, folosită în locul genului gramatical masculin, cum era normal, ne face să bănuim că se datorează apei pe care a fost întemeiată aşezarea, în hotarul târgului Botoşani, apă care, la rândul ei, şi-a căpătat numele de la teii ori teişorii de pe malurile sale, ajungând astfel să i se spună Teişoara – apa Teişorii, nume pe care-l va da apoi şi aşezării.
La 19 septembrie 1584, doamna Maria a lui Petru Şchiopul voievod întărea mănăstirii Galata acest sat, pe care îl dăruise mai înainte soţul său şi care aparţinea ocolului Botoşanilor, urmând a da doar „dabilele împărăteşti, iar pentru alte munci sau angării nimeni dintre slugile domneşti sau dintre slugile domniei mele să nu aibă a-i învălui cu nimic”. Ureadnicului de Botoşani i se poruncea „să nu aibă nici o treabă cu acel sat”. De altfel, aceasta era o formulă clasică în cazul satelor din ocol închinate mănăstirilor, regimul lor fiscal fiind unul privilegiat faţă de cel al satelor boiereşti, bunăoară, tot din ocolul domnesc, nemaivorbind de satele din ţinut, ale căror obligaţii faţă de domnie erau, în multe cazuri, împovărătoare. Abuzurile dregătorilor domneşti vizau însă, şi aceste sate, în ciuda statutului lor diferit, şi de aceea domnii, dar şi doamnele ţării, le cereau explicit acestora să nu se amestece în acele sate, să nu le facă impuneri, altele decât cele stabilite prin actul domnesc de întărire.
Dintr-un suret (copie) al unui ispisoc de la acelaşi voievod, Petru Şchiopul, din 2 februarie 1588, aflăm că acesta întăreşte „dăruire ce au făcut doamna mării sali, pe satul Teişoara, ce au fost loc domnesc, supt ascultare ocolului de Botoşani”. Documentul învederează, practic, coparticiparea doamnei la actul de danie, ca una direct interesată, de ce nu chiar iniţiatoare a gestului, în luarea unor decizii ce priveau bunuri care îi aparţineau şi de unde îi veneau beneficiile.
La 25 noiembrie 1588, conform „catastihului” averii mănăstirii Galata, satul Teişoru, „ cu halâşteiu”, dădea acesteia „61 stogure de fânu, 1 stogu de malaiu, 51 stogure de fân de la Hrişcani, 60 stogure la Petreşti, de fânu, 60 de stupi”, oferindu-ni-se o imagine şi asupra profilului agricol al aşezării, axat mai mult pe producerea de furaje şi nu pe creşterea animalelor, cum era cazul satului Plopi (ocolul Cotnari, ţinutul Hârlăului), de exemplu, care dădea mănăstirii 192 de vite (vaci, buhai, viţei, viţele şi bouleni), 108 cai, 1030 de oi şi berbeci. În acel moment, cu cele 16 sate pe care le deţinea, cărora li se adăugau locuri cu vie la Cotnari, prisăci, bucate, vin, unelte de uz casnic, icoane, veşminte, podoabe bisericeşti din aur şi argint, cărţi şi bani ce urma a le primi, mănăstirea Galatei dispunea de o avere cu adevărat impresionantă, îndatorată fiindu-i pentru aceasta ctitorului şi binefăcătorului ei, Petru Şchiopul.
Ulterior, mai mulţi voievozi vor întări dania sus-pomenitului domn : Ieremia Movilă, la 4 noiembrie 1598, poruncind „slugilor” domneşti, „vornicii doamnei şi ureadnicii de Botoşani să nu aibă a intra acolo, nici a globi şi nici a se amesteca, ci dabila ce va fi acelui sat mai sus scris să-şi dea el dabilele după înscrierea cu ocolul”, acelaşi domn, mai înainte,la 6 mai 1598, cu aşezământul de a se trece la pomelnic pe Maria, mama domnului, pe Elisaveta, soaţa sa, pe fiul Constantin şi domniţele Maria, Irina şi Ecaterina, pe fraţii, moşii şi părinţii săi; la 19 februarie 1617, Radu Mihnea va întări, la rându-i, satul Teişori „din nou ziditei” mănăstiri Galata, „care acel sat a fost dat sfintei mănăstiri de Petru voievod şi ascultător de ocolul Botoşani”.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
