vineri, aprilie 11, 2025
AcasăLocal BTCasierii deschise pentru plata facturilor

Casierii deschise pentru plata facturilor

Botoşănenii care nu au posibilitatea efectuării plăţilor online se pot prezenta la casieriile principalilor furnizori de utilităţi pentru a-şi achita datoriile. Aceştia trebuie, însă, să respecte regulile impuse prin ordonanţele militare.

Astfel, conducerea Nova Apaserv a anunţat că, în perioada 13 – 17 aprilie, vor fi deschise casieriile din Bulevard, Săvenilor, Primăverii, Dorohoi şi Darabani, în intervalul orar 9.00 – 17.00. La cele din Săveni şi Bucecea programul va fi între 8.00 şi 16.00.

„Efectuarea plăţilor este vitală pentru asigurarea activităţii operaţionale ţinând cont de  necesitatea efectuării achiziţiilor materiilor prime şi materialelor necesare. Facem menţiunea că Nova Apaserv nu va putea funcţiona fără asigurarea unui minim cash-flow, condiţie absolut necesară în această perioadă de criză”, a declarat Albert Tanasă, director general al Nova Apaserv.

Facturile emise de Modern Calor pot fi plătite la casieriile aflate în punctul de lucru din strada Vârnav numărul 9 (lângă Şcoala 7), programul fiind între 7.00 – 16.00 (de luni până joi), iar vineri între 7.00 şi 13.00. Casieriile Modern Calor din sediul Direcţiei Impozite şi Taxe şi de la Uvertura Mall sunt închise.

Totodată, cu aceste facturi, botoşănenii se pot prezenta la magazinele unde sunt puncte de plată PayPoint, pentru a face respectivele plăţi.

Facturile de la gaz şi electricitate pot fi plătite la sediul băncilor unde sunt aparate speciale destinate acestor operaţiuni, sau în centrele unde se află puncte PayPoint.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie moderată
4.4 ° C
5.6 °
4.4 °
85 %
1.1kmh
100 %
vin
5 °
S
8 °
D
15 °
lun
16 °
mar
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Mai bine ar fi în vacanță, dar pe viscolul ăsta e bun și teatrul.

EDITORIAL

În mod normal, un editorialist de la o publicație provincială ar fi trebuit să abordeze subiecte de interes local, cum ar fi demonstrația din...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...