Astăzi, 11 aprilie, este marcată Ziua internațională a bolnavului de Parkinson, la inițiativa Asociației Europene Împotriva Bolii Parkinson și cu sprijinul Organizației Mondiale a Sănătății. Data nu este aleasă întâmplător, 11 aprilie 1755 fiind ziua în care s-a născut medicul James Parkinson, cel care a scris pentru prima dată despre această boală în lucrarea ”Eseu despre paralizia tremurătoare” (1817).
Ziua internațională a bolnavului de Parkinson este sărbătorită anual cu scopul creșterii nivelului de informare în ceea ce privește maladia Parkinson și impactul acesteia asupra individului, familiei și societății.
Din anul 2005, laleaua roşie este simbolul internaţional al luptei împotriva bolii Parkinson. Povestea lalelei Parkinson a început în 1980 când un horticultor olandez diagnosticat cu această boală a creat o lalea roşu cu alb, care este un simbol al speranţei în Boala Parkinson.
Pe 14 decembrie 2017, şi-a început oficial activitatea Asociaţia „Sufletul Lalelelor”, cu sediul în oraşul Săveni, care are drept scop sprijinirea, îngrijirea, îmbunătățirea situației persoanelor care suferă de Parkinson sau de alte boli neurologice degenerative, prin mai buna integrare socială şi profesională. Potrivit celor precizate de Emilia Zagavei, preşedintele asociaţiei, această structură doreşte să fie un liant între pacienți și medici, autorități, societate.
Asociaţia <Sufletul Lalelelor> este membră cu drepturi depline în Alianţa Naţională pentru Bolile Rare din România, Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România, Organizaţia Europeană a Bolilor Rare – EURORDIS.
Emilia Paula Zagavei a reamintit că asociația a fost câștigătoarea a trei proiecte ce au beneficiat de finanțare nerambursabilă oferită de Consiliul Judeţean Botoşani şi Primăria Oraşului Săveni, proiecte ce s-au dovedit a fi un real succes și de un neegalat ajutor bolnavilor de Parkinson participanți care au învățat pe parcursul întâlnirilor despre boală, despre afecțiunile ce o însoțesc, despre cum să îți îmbunătățească nivelul de trai și să lupte împotriva deficiențelor produse de aceasta. De asemenea cu ajutorul sponsorilor și a persoanelor care au donat 2% din impozitul pe venit, asociația a oferit pachete alimentare la sărbătorile de iarnă și pascale, minibiciclete de recuperare, scaune cu rotile, cadre de mers, bastoane și cârje acolo unde a fost cazul.
“Asociaţia <Sufletul Lalelelor> a marcat în fiecare an Ziua internaţională a bolnavului de Parkinson, dar, dar ținând cont de evenimentele medicale nefavorabile, în acest an ziua va fi marcată doar în mediul online. Suntem alături cu sufletul și inima alături de cei diagnosticați cu Parkinson și tragem un semnal de alarmă asupra găsirii unui tratament pentru stoparea efectelor acestei afecțiuni și a creșterii nivelului de conștientizare la nivel mondial asupra bolii Parkinson. Mulțumim pe această cale celor care au crezut și au fost alături de noi, medicilor, cadrelor medicale, kinetoterapeuților, asistenților sociali și comunitari, psihologilor, nutriționiștilor, autorităților publice, oamenilor de afaceri, prestatorilor de servicii sociale, precum și cetățenilor care ne-au sprijinit prin donații și sponsorizări”, a mai afirmat Emilia Paula Zagavei.
1146 de botoşăneni se luptă cu această boală
În județul Botoșani, conform Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, sunt 1146 de persoane diagnosticate cu Parkinson. Majoritatea cazurilor se înregistrează la pacienţi a căror vârstă depăşeşte 55 de ani, dar unul din 20 de cazuri are debutul înainte de vârsta de 40 de ani. Bărbaţii sunt mai expuşi, statisticile arătând că prevalenţa bolii este de 1,5 bărbaţi la o femeie.
Boala Parkinson este o afecțiune neurologică degenerativă, care apare în urma distrugerii lente și progresive a neuronilor. Deoarece zona afectată joacă un rol important în controlul mișcărilor, pacienții prezintă gesturi rigide, sacadate și incontrolabile, tremur și instabilitate posturală. Pe măsură ce progresează, boala Parkinson devine invalidantă, indiferent de vârsta la care survine, împiedicând desfăşurarea activităţilor cotidiene cum ar fi mersul, îngrijirea personală, alimentația, arată specialiştii.
Descoperită de mai bine de 200 de ani această afecțiune reprezintă încă un mister pentru oamenii de știință, necunoscându-se cauzele acesteia, fiind o „colecție de boli”, fiecare om manifestând simptome specifice proprii.
La nivel mondial, sunt aproximativ şase milioane de persoane cu boala Parkinson. În România sunt în jur de 73.000 de bolnavi depistați și aflați sub o formă de tratament.