Botoşaniul a devenit, în mod oficial un focar de Covid-19. Potrivit declaraţiilor făcute de ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, orice judeţ cu peste 100 de îmbolnăviri devine un focar. La Botoşani, potrivit datelor centralizate de Direcţia de Sănătate Publică (DSP), numărul cazurilor de infectare cu coronavirus confirmate, a ajuns ieri la 112.
„Plecările în teritoriu vor fi din ce în ce mai dese, realitatea este alta decât cea de acum două-trei săptămâni pe care o vedeam noi la nivel de minister şi la nivel central. O să merg peste tot pe unde am depăşit 100 de cazuri. Nu vrem să mai avem ce e la Suceava”, a spus recent Nelu Tătaru. Cu alte cuvinte, atenţia autorităţilor centrale se va îndrepta mai mult asupra judeţului.
Mai mult de jumătate dintre bolnavi sunt cadre medicale
Cel mai îngrijorător este, însă, faptul că suntem pe primul loc pe ţară la procentul de cadre medicale infectate cu noul virus, raportat la totalul de îmbolnăviri. Astfel, nu mai puţin de 57 de cadre medicale au fost diagnosticate cu Covid-19, adică mai bine de jumătate din totalul bolnavilor din judeţ. Mai mult, dacă la cei 57 se adaugă şi membri ai familiilor lor, cum este cazul în unele situaţii, numărul infectărilor care au legătură cu Spitalul Judeţean depăşeşte 70.
La nivelul judeţului trei persoane şi-au pierdut viaţa după ce au fost infectate cu coronavirus.
Medic transportat la Iaşi
Unul din cei mai cunoscuţi medici chirurgi din judeţ a fost transportat, ieri dimineaţă, cu o ambulanţă la Iaşi, după ce starea lui s-a agravat din cauza Covid19. Acesta se afla internat, de patru zile, pe secţia de diabet a SJU Botoşani, însă ieri dimineaţă, după ce a fost supus unui examen computer tomograf, rezultatele nu au fost bune, iar medicii au decis transferul acestuia la Iaşi.
Mii de bolnavi la nivel naţional
Până ieri, pe teritoriul României, au fost confirmate 5.202 de cazuri de persoane infectate cu virusul Covid – 19. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 647 au fost declarate vindecate şi externate, iar până la închiderea ediţiei 230 au decedat.
La ATI, în acest moment, sunt internaţi 178 de pacienţi. Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 25.586 de persoane. Alte 87.400 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.
La nivelul judeţului Botoşani, ieri, 440 de persoane se aflau în carantină instituţionalizată, iar alte peste 1.000 erau în izolare la domiciliu.
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 51.802 de teste.
TELEFOANE UTILE ÎN CONTEXTUL
PANDEMIEI DE CORONAVIRUS
– Persoanele din municipiul Botoşani izolate la domiciliu care nu au aparţinători care să le asigure aprovizionarea cu alimente, medicamente şi bunuri – 0231/502200 sau 0372/316724.
– Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei Botoşani: 0231/508.155
– Cazurile de persoane care încalcă izolarea sau carantina pot fi reclamate la 112
– Număr naţional Telverde informaţii despre coronavirus, nu pentru urgenţe – 0800.800.358
– Cadrele didactice, elevii, părinţii care doresc în această perioadă consiliere gratuită – 0771.141.767 şi 0771.141.750 (sau pot scrie specialiştilor la adresa de e-mail proactaedu@gmail.com)