Stimulentul de inserţie pentru contractele de muncă suspendate sau încetate pe perioada de stării de urgenţă se acordă, neîntrerupt, pentru o perioadă de 90 de zile, a transmis ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, pe Facebook.
Ministrul Muncii a precizat că a reacţionat în urma sesizărilor primite de la părinţii reveniţi la muncă şi care au fost afectaţi de suspendarea contractelor de muncă. „Îmi pasă de părinţii care şi-au dorit să revină la muncă înţelegând că aşa putem ieşi din această criză. Din păcate, mulţi dintre cei care beneficiau de plata stimulentului sunt în situaţia încetării sau suspendării contractului de muncă, fără un orizont optimist de timp, datorită răspândirii Covid-19. V-am auzit şi am reacţionat la timp, aşa încât fiecare părinte afectat să fie liniştit”, a scris Violeta Alexandru.
La nivelul județului Botoșani se plătesc aproximativ o mie de stimulente de inserție, iar numărul mediu al celor care expiră în fiecare lună este de câteva zeci.
Recent, ministrul Violeta Alexandru a anunțat și că indemnizaţiile pentru creşterea copilului care expiră pe perioada stării de urgenţă se prelungesc până la finalul acesteia. „Părinţii care au acasă copii mici merită să fie liniştiţi. M-am gândit mai ales la aceia care ar putea să fie stresaţi pentru că le va înceta plata indemnizaţiei de creştere copil în perioada stării de urgenţă. În acest sens, am făcut toate demersurile ca aceştia să beneficieze de o prelungire automată a plăţii, până la finalul decretului prezidenţial privind instituirea stării de urgenţă… Prelungirea are loc automat, prin efectul legii. Părinţii nu trebuie să depună niciun document, nu trebuie să facă niciun demers!”, a transmis Violeta Alexandru.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că, la începutul săptămânii viitoare, va prelungi cu o lună starea de urgenţă, urmând a emite un nou decret.