vineri, aprilie 11, 2025
AcasăLocal BTDorin Birta: Al doilea echipament de testare va ajunge în cursul nopții...

Dorin Birta: Al doilea echipament de testare va ajunge în cursul nopții la Botoșani

În cursul nopții va ajunge la Botoșani și cel de al doilea aparat PCR Real Team, care să prelucreze testele de Covid-19. Este vorba de aparatul achiziționat de către Unifarm pentru Spitalul Județean pe baza fondurilor pe care Consiliul Județean (CJ) le-a disponibilizat alături de Ministerul Sănătății. „A plecat deja de la Unifarm spre Botoșani. Va ajunge în această seară, cel mai târziu mâine dimineață. Este bine că-l avem și vom putea dubla capacitatea de testare. Vor veni și 3.000 de kituri de testare, iar în decursul săptămânii vor ajunge în tranșe și 5.000 de recoltoare”, a declarat Dorin Birta, vicepreședintele CJ.

În urmă cu zece zile, CJ Botoşani, a decis rectificarea bugetului în sensul punerii la dispoziţia Spitalului Judeţean a 500.000 de lei pentru achiziţionarea de aparatură medicală. Cea mai mare parte a banilor, 405.000 lei, provine dintr-un transfer de fonduri de la Ministerul Sănătăţii, iar restul, de 95.000 de lei, din excedentul bugetar înregistrat la finele anului trecut. Aceasta reprezintă partea de „cofinanţare din bugetul judeţului” pentru achiziţionarea echipamentului.

La ora actuală, la Botoşani a ajuns un aparat PCR Real Time adus şi donat de către preşedintele Asociaţiei „Salvează o inimă”, Vlad Plăcintă. Acesta a fost instalat la Infecțioase.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
4.4 ° C
4.6 °
4.4 °
71 %
1.8kmh
100 %
vin
4 °
S
8 °
D
15 °
lun
17 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Mai bine ar fi în vacanță, dar pe viscolul ăsta e bun și teatrul.

EDITORIAL

În mod normal, un editorialist de la o publicație provincială ar fi trebuit să abordeze subiecte de interes local, cum ar fi demonstrația din...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...