Restricțiile impuse de pandemia de coronavirus îi afectează grav pe crescătorii de oi, mai ales pe cei care au lăsat miei să crească pentru a putea fi vânduți înaintea sărbătorilor pascale. Astfel, deși cererea de miei în această perioadă este mare, ea nu prea poate să se mai întâlnească, pe piață, cu oferta. Piața este aproape pustie, iar producătorii nu reușesc să-și vândă marfa. Conducerea Ministerului Agriculturii le-a dat posibilitatea oierilor să-și vândă din târlă mieii, dar cum acestea sunt în afara orașelor, iar restricțiile de circulație din Ordonanțele Militare limitează mult circulația persoanelor. Astfel, oierii se văd nevoiți să-și lase mieii să crească sau să-i vândă la prețuri de nimic către abatoare sau intermediari.
Este și cazul a zeci de oieri din județul Botoșani. „Am văzut că putem vinde direct din ferme, dar nu-ți permiți să taie sute de miei acasă. Așa, unu-doi pentru familiei, pentru prieten, poate, dar sute de oi nu poți. Ca să tai multe, trebuie să ai condiții, altfel te încarci de bucluc”, a declarat Ștefan Coșoreanu, un oier din Bălușeni care are pentru sacrificat câteva sute de miei. Acesta susține că va opri „vreo 150 de miei de prăsilă”, dar peste trei sute va trebui să-i sacrifice. Dacă nu va reuși să găsească o modalitate convenabilă, îi va păstra până în vară și va încerca atunci să-i vândă, dar și asta presupune costuri suplimentare de furajare și acceptarea apoi a unui preț mai mic pe kilogram față de ceea ce ar putea încasa în această perioadă în care se consum în mod tradițional carnea de miel. „Au luat legătura cu abatoarele din județ, dar prețurile sunt cam jos. Ca să-ți convină să vinzi miei ar trebui să primești un preț de 12-13 lei/kilogram în viu. Ăsta ar fi un preț aproape bun. În carcasă ar ajunge la 20 de lei”, a mai declarat oierul botoșănean, care are oi din rasa karakul de Botoșani, negre și brumării, căutate în special pentru pielicele. „Ce a fost de pielicele am sacrificat, dar tot mai avem miei de vânzare”, susține Coșoreanu.
La rândul său, un alt crescător renumit de oi din zona Botoșaniului, Victor Arăpașu, susține că el și-a sacrificat mieii pentru pielicele. „Eu am sacrificat mieii pentru pielicele. Nici înainte nu ne dădeau voie la piață cu miei de trei-patru kilograme, așa că pentru mine nu prea s-au schimbat datele problemei, ca pentru ceilalți care au miei de carne. Pentru ei este cu adevărat o mare problemă”, a declarat Arăpașu, unul dintre cei mai importanți crescători de oi karakul din județ.