Gara Botoșani se închide începând cu ora 15:08 până la finalul crizei generate de pandemia de Covid-19.
CFR Călători a anunțat, în contextul intrării Sucevei și a localităților învecinate în carantină, că trenurile Interregio vor opri în staţii care preced zona carantinată, iar altele vor fi redirecţionate sau suspendate pe durata instituirii carantinei.
Astfel, de astăzi IR 380 Bucureşti Nord – Suceava a fost anulat pe distanţa Paşcani – Suceava şi va circula pe distanţa Bucureşti Nord – Paşcani – Iaşi. La fel și IR 381 Suceava – Bucureşti Nord a fost anulat pe distanţa Suceava – Paşcani şi va circula pe distanţa Iaşi – Paşcani – Bucureşti Nord. Același lucru s-a decis și în cazul perechii IR 1751/1752 (n.r. – Bucureşti Nord – Suceava/ Suceava Nord – Bucureşti Nord), iar IR 1754 își va circula pe traseul Iaşi – Paşcani – Bucureşti Nord, în timp ce perechea care circula din București spre Moldova a fost anulată.
De asemenea, IR 1653 Bucureşti Nord – Vatra Dornei Băi a fost anulat pe distanţa Bacău – Vatra Dornei Băi şi va circula doar pe distanţa Bucureşti Nord – Bacău, în timp ce IR 1654 Vatra Dornei Băi – Bucureşti Nord a fost anulat pe distanţa Vatra Dornei Băi – Bacău şi va circula pe distanţa Bacău – Bucureşti Nord.
Garniturile care legau Timișoara de Iași vor circula doar până la Cluj-Napoca, în timp ce traseul Cluj-Napoca – Galați a fost transformat doar în Iași – Galați.
La toate aceste trenuri erau garnituri care legau stația Botoșani de Verești, fie prin vagoane care intrau în componența trenurilor care circula pe rutele Interregio, fie trebuia schimbat la Verești. Și acestea au fost anulate, astfel că de la ora 15:08, când pleacă trenul pentru Timișoara, Gara Botoșani se va închide. „Ultimul tren pleacă la ora 15:08. Este vorba de cel de Timișoara. Nu mai circulă nici trenurile spre Verești, iar gara se închide”, a declarat Cirstian Amihăesei, şeful Staţiei Botoşani.
Pe 23 martie, odată cu intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr.2, care a interzis circulația pe timp de noapte a persoanelor, CFR Călători a suspendat până pe 17 aprilie, circulaţia mai multor trenuri de noapte. Printre acestea erau și cele care legau Suceava/Botoșani de București.