Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat că primăriile vor trebui să amplaseze, pe cheltuiala lor, la fiecare intrare în scările de bloc substanțe dezinfectante, prevăzute de Ordonanţa Militară numărul 4.
„Pentru a proteja cetățenii care locuiesc în blocuri, am stabilit în articolul 8 ca autoritățile locale, începând din 31 martie, vor monta dispozitive dezinfectante pe scara blocului și vor face dezinfecții periodice a lifturilor, casei scărilor şi altor spaţii comune ”, a spus Vela.