Protestul comercianţilor de produse industriale din Piaţa Centrală a avut rezultat. Astăzi, 24 martie, primarul Cătălin Flutur a solicitat conducerii Urban Serv să suspende în cel mai scurt timp contractele cu fiecare dintre comercianții respectivi și să închidă sectoarele care le sunt alocate pe perioada stării de urgență.
„Închiderea activității este justificată în contextul în care volumul de vânzări pe perioada crizei provocate de pandemia cu coronavirus COVID-19 s-a redus deja până spre zero. În plus, interesul comunitar este acela de a reduce circulația persoanelor în municipiu pentru altceva decât procurarea alimentelor și/sau a medicamentelor ori pentru rezolvarea unor urgențe. Considerăm că achiziția de bunuri industriale nu reprezintă în această perioadă o urgență”, a declarat Cătălin Flutur.
Totodată, edilul a arătat că activitatea din mini bazarul de lângă Biserica „Sfântul Gheorghe” și de pe platoul Pieței Centrale, în zona special delimitată pentru produsele industriale, trebuie tratată din punct de vedere juridic similar cu cea a spațiilor comerciale închise în mall-urile din întreaga țară.
„Pe cale de consecință, la solicitarea scrisă a comercianților din zonele amintite, am cerut conducerii Urban Serv să procedeze la suspendarea contractelor de închiriere pe perioada în care aceste sectoare vor fi închise. Altfel spus, comercianții nu vor fi obligați să plătească chirie către Urban Serv până la reluarea activității economice.
Am trimis adrese cu aceste puncte de vedere către Urban Serv și Instituția Prefectului, situația urmând să fie reglementată în cel mai scurt timp. De asemenea, am solicitat ca o soluție similară să fie pusă în aplicare și pentru comercianții de produse industriale din Piața Viilor, dacă vor solicita acest lucru”, a mai precizat Cătălin Flutur.