În curând avea să izbucnească războiul ruso-otoman, prilej cu care, pe la începutul anului 1828, Principatele Române sunt ocupate militar şi administrate de către ruşi. Din dispoziţia contelui Pahlen, cel care a condus la început regimul de ocupaţie din Principate, venitul din 1828 al ţinutului Botoşani este trecut la vistieria ţării. Există şi părerea că venitul Botoşanilor a continuat a fi luat de către Doamnă şi în timpul domniei lui Mihail Sturdza (1834 – 1849), dar dovezile sunt indirect. Se punea capăt astfel lungii perioade în care Botoşanii erau apanaj al doamnelor Ţării Moldovei, veniturile sale intrând în cămara personală a acestora. Începuturile modernizării societăţii româneşti, reformele introduse de Regulament, făceau caducă situaţia de până atunci a Botoşanilor. Se deschidea, în acelaşi timp, o nouă etapă de dezvoltare, care a făcut din Botoşani, la un moment dat, unul dintre cele mai dezvoltate cinci oraşe ale ţării. O mărturie a acestei perioade o constituie clădirile din centrul istoric, deşi starea multora dintre ele este astăzi jalnică. Printre ele se află şi case vechi, cu rânduri suprapuse de pivniţe şi etaj, ce au fost martore ale timpurilor în care, pe la începutul veacului al XIX-lea, Botoşanii încă mai erau „târg al Doamnei”.
Existau, aşadar, la Botoşani, mai multe surse de venituri pentru doamnele ţării. Cea mai veche dintre ele pare a fi mortasipia pe bunurile tranzacţionate în timpul iarmarocului anual şi târgurilor permanente. Bănuim că şi o parte din taxele vamale ce se aplicau cu acest prilej reveneau, de asemenea, Doamnei. Goştina oilor şi porcilor şi desetina aduceau, la rându-le, importante beneficii soţiei voievodului în scaun, regiunea fiind renumită pentru mulţimea turmelor şi a stupilor, produsele rezultate în urma exploatării acestor resurse găsindu-şi cu uşurinţă cumpărători la preţuri foarte bune.
Un venit constant era cel rezultat din banii birului, care de la o vreme se strângea în patru sferturi, trimestrial. Se adăugau dajdiile mazililor, ruptaşilor, negustorilor pământeni, jidovilor hrisoveliţi şi ţiganilor. Temporar, doar în anumite momente istorice, tot în cămara Doamnei veneau, de la Botoşani, banii menzilului, „hacul surugiilor”, banii de ajutorinţă. Alte venituri ale Doamnei erau cele strânse de la dughenele şi cârciumile târgului, aşa numitul „venit al cântarului”, bezmenul pe casele şi locurile de casă situate pe loc domnesc în târg sau în hotarul acestuia etc. Se adăugau, probabil, anumite obligaţii în muncă ale populaţiei din târg şi din ocol, prestate faţă de Doamnă, în condiţiile în care târgul şi ocolul erau apanajul acesteia.
O ultimă constatare pe această temă este cea referitoare la constanţa veniturilor Doamnei. Ea era asigurată de perceperea unora dintre dările permanente, cum erau birul, în toate formele sale („domnesc”, „dajdia mazililor”, „dajdia ruptaşilor”, „dajdia neguţitorilor”, a „jidovilor”, „ţiganilor” ş.a.), goştina, desetina etc. Li se adăugau mortasipia (taxa aplicată tuturor vânzărilor din târg), camăna (darea cârciumilor, percepută ințial în pietre de ceară – camene), bezmenul (chiria pentru folosirea de lungă durată a unui imobil) ş.a. Pe măsură ce veniturile pe care le aduceau satele din ocol scădeau, a crescut ponderea veniturilor obţinute în urma prestaţiilor târgoveţilor. Formând, de facto, un veritabil ţinut, în fapt o unitate fiscală de unde îşi lua Doamna veniturile, Botoşanii devin şi de jure ţinut, în intervalul 1769 -1772. Constituirea sa a fost determinată atât de raţiuni administrative, cât mai ales de cele fiscale, referitoare la clarificarea patrimoniului Doamnei. O dovadă o constituie faptul că şi după momentul în care devin ţinut, Botoşanii vor avea în frunte tot doi vornici şi nu ispravnici, precum în majoritatea celorlalte ţinuturi ale Moldovei.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU