luni, aprilie 7, 2025
AcasăEconomicGeamuri de plexiglas montate la casele de marcat din Kaufland

Geamuri de plexiglas montate la casele de marcat din Kaufland

Criza provocată de pandemia de coronavirs a determinat Kaufland să adoptate o serie de măsuri pentru siguranța angajaților și a clienților. Astfel, compania a instalat geamuri de protecție din plexiglas la casele de marcat. Casierii, dar și angajații de pe raioane au mănuși de unică folosință, iar în anumite cazuri, pentru a evita supra-aglomerarea, acolo unde se impune, accesul clienților în magazine se face în grupuri restrânse de persoane. De asemenea, cărucioarele au fost împărțite în două zone, una de unde se pot lua cele dezinfectate și cea de a doua unde trebuie lăsate cărucioarele folosite la cumpărături.

Pe podeaua din zonele de trafic au fost amplasate benzi care indică distanța de siguranță. De asemenea, sunt dezinfectate toate suprafețele de contact și obiectele des utilizate de clienți și angajați (cărucioare, case de marcat, mobilier, cântare, clanțe, butoane etc), precum și spațiile comune. Magazinul a fost dotat cu o stație de dezinfectare de mâini, care poate fi folosită gratuit atât de clienți, cât și de angajați.

Pe lângă acestea, o măsură de protecție este și responsabilizarea clienților. Astfel, printr-o campanie lansată de Kaufland, ei primesc informații educaționale despre prevenție și responsabilitate, prin intermediul spoturilor radio, la televizor, mesaje online, dar și în magazine, prin signalistică amplasată pe podea, geamuri și în zonele de trafic.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
4.4 ° C
4.6 °
4.4 °
47 %
4kmh
100 %
lun
4 °
mar
8 °
mie
6 °
J
5 °
vin
9 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se întoarce iar primăvara un pic, după aia vine vara direct.

EDITORIAL

Miliarde de pixeli sunt risipiți în toate mediile electronice pe ce spun și fac cei 11 candidați la președinție. Sunt întorși pe toate fețele,...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbații sunt porci, mișei, Îmi spunea, justificat, Pentru că amanții ei O înșală nencetat... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...