E.ON Energie România suspendă activitatea din magazinele companiei. „Pentru că ne preocupă atât siguranța și sănătatea clienților și angajaților, cât și continuarea activității de furnizare și de relaționare cu clienții noștri, am luat o serie de măsuri menite să asigure distanțarea socială, în scopul limitării răspândirii virusului COVID-19. În acest sens, E.ON Energie România a luat decizia de a suspenda temporar activitatea magazinelor E.ON (Centre de Relații Clienți) începând de luni, 23 martie”, au anunţat reprezentanţii E.On.
Botoşănenilor li se recomandă să folosească în perioada următoare canalele de comunicare alternative, respectiv:
Apelând Call Center-ul la numerele de telefon: 0800 800 900 sau 0800 800 366 unde asistentul virtual Ioana oferă, simplu și rapid, informaţii utile legate de facturile de gaz/electricitate, 24/7. Totodată, consultanții E.ON pot prelua apeluri și oferi informații și soluții de luni până vineri între orele 08.00-20.00;
Prin email la serviciiclienti@eon-romania.ro
Prin contul E.ON Myline se pot efectua direct operațiuni legate de contul personal; Clienții care nu au un cont Myline îl pot activa pe ro/myline
Prin SMS la 0745 612 345 pentru autocitire index contor, info sold și confirmare plată;
Prin Live Chat direct din contul E.ON Myline sau din pagina de Facebook E.ON România;
Mai multe detalii despre serviciile online puse la dispoziție de companie pot fi găsite accesând eon.ro/servicii-online.
„Compania noastră respectă cu stricteţe toate recomandările şi măsurile anunţate de autorităţi în vederea limitării răspândirii coronavirusului şi se va conforma tuturor măsurilor care vor fi anunțate pe viitor. Le mulțumim clienților pentru înțelegere și pentru responsabilitatea de care dau dovadă în această perioadă și îi asigurăm de faptul că facem tot ceea ce este necesar pentru ca măsurile luate să nu afecteze calitatea serviciilor noastre”, se arată în comunicatul de presă transmis de Corneliu Zaiţ, specialist comunicare externă în cadrul E.ON.