marți, aprilie 8, 2025
AcasăLocal BTDaniel Câşlariu - Ne-am apucat de o nouă căsuţă (video)

Daniel Câşlariu – Ne-am apucat de o nouă căsuţă (video)

În această perioadă grea, marcată de epidemia de coronavirus, din ce în ce mai mulţi botoşăneni nu rămân indiferenţi la apelurile făcute de cei implicaţi în acţiuni umanitare. O demonstrează şi Daniel Câşlariu, preşedintele Asociaţiei „Grup Civic” Botoşani , care a reuşit să doar în câteva zile să obţină sprijinul necesar pentru a începe lucrările la o căsuţă nouă pentru trei fraţi orfani din Dumbrăviţa – Ibăneşti.

În doar două zile a fost săpată fundaţia şi s-a turnat betonul. Printre cei care lucrează de zor se află Ioan Sîrbu, tânărul care la 25 de ani a devenit singurul sprijin pentru cei doi fraţi mai mici, dar şi pentru bunica imobilizată de câţiva ani la pat.

În câţiva ani, cei trei fraţi şi-au pierdut tatăl, care, doborât de greutăţi şi-a pus capăt zilelor, bunicul şi mama, doborâtă de cancer. Au rămas cu bunica bolnavă care plânge mereu că nu-şi poate ajuta mai mult nepoţii. Toţi locuiesc într-o casă foarte veche, însă, graţie unor oameni cu suflet mare, se vor putea muta într-o casă nouă.

„Îmi doresc din suflet să le construiesc o casă de la zero într-un termen cât mai scurt și de aceea am nevoie de ajutorul dumneavoastră. Pentru cei care vor să ne ajute din puținul lor o pot face aici: IBAN-ul contului curent în LEI deschis pentru ASOCIAŢIA <GRUP CIVIC> BOTOŞANI este RO03BTRLRONCRT0530156401 sau IBAN-ul contului curent in EUR este RO50BTRLEURCRT0530156401 codul Swift BTRLRO22.https://www.paypal.me/Asociatiagrupcivic. De asemenea, vă rog să specificați că este pentru familia SÎRBU. Dumnezeu să vă binecuvânteze și să aibă grijă de dumneavoastră”, a declarat Daniel Câşlariu.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
0.1 ° C
1.6 °
-0 °
73 %
4kmh
100 %
lun
0 °
mar
7 °
mie
6 °
J
5 °
vin
8 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se întoarce iar primăvara un pic, după aia vine vara direct.

EDITORIAL

Miliarde de pixeli sunt risipiți în toate mediile electronice pe ce spun și fac cei 11 candidați la președinție. Sunt întorși pe toate fețele,...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbații sunt porci, mișei, Îmi spunea, justificat, Pentru că amanții ei O înșală nencetat... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...