Foaia 11 a unei „Condici de cărţi şi fermanuri tălmăcite”, de prin 1825, enumără „ veniturile Moldaviei”, fără a se preciza anul la care se referă statistica. Din nou, separat de bir, răsuri, dajdea mazililor şi ruptaşilor, banii dughenelor, ruptelor şi jidovilor hrisoveliţi, care intrau în vistieria ţării, sunt indicaţi cei 106.638 lei „ai Botoşanilor, dare şi dajdie ţâganilor”. Spre deosebire de perioadele anterioare, de această dată banii dughenelor, dajdia mazililor şi ruptaşilor, a jidovilor hrisoveliţi, desetina şi hacul surugiilor, banii corespunzători acestuia din urmă fiind destinaţi „în trebuinţa pământului”, toate aceste venituri, aşadar, erau direcţionate în întregime spre vistierie, nemaiexistând precizări separate referitoare la ele, semn că nu mai erau destinate Doamnei.
De altminteri, documentele arată că în anumite momente, părţi din venitul Doamnei căpătau alte destinaţii, fiind întrebuinţate fie în scopuri culturale, fie pentru a acoperi nevoi financiare urgente ale ţării sau ale domnului. În primul caz, amintim hrisovul din 17 august 1806, prin care Alexandru Constantin Moruzi voievod rânduia ca pe lângă alte venituri ce urmau a fi date şcolii domneşti din Botoşani „să se mai deie, pe tot anul, din iratul luminatei prea iubitei noastre Doamne a ţinutului Botoşani, din ciferturile rânduite, câte trei sute de lei, adecă câte şaptezecişicinci lei pe tot cifertul, scăzându-se în sama ce vor trimite dregătorii ţinutului şi dându-se nestrămutat la epitropii aceştii şcoli”.
În alte situaţii, domnul făcea danii din venitul Botoşanilor şi altor persoane de sex feminin din familie, mai cu seamă fiicelor. În 1784, Constantin Mavrocordat dăruia domniţei Ralu, fiica sa, venitul mortasipiei (taxă aplicată tuturor vânzărilor din târguri) târgurilor Botoşani şi Focşani, „câte 24 bani noi de cal, iapă, bou, vacă, ci să vând în târg, adecă 12 bani de la cumpărătoriu şi 12 bani de la vânzătoriu”.
De la o vreme, în condiţiile în care satele din ocol fuseseră înstrăinate fie unor particulari, fie unor mănăstiri, domnii rânduiesc, periodic, sume suplimentare din vistieria ţării pentru completarea veniturilor Doamnei, în forma unor cadouri date cu prilejul unor sărbători religioase (Ce s-au dat la harem la zioa Sfântului Vasâli, 1135 lei, din care 500 de lei Măriei sale Doamnii”).
În 1827, Ioniţă Sandu Sturdza voievod încearcă regularizarea lefilor slujbaşilor statului şi plătirea unei singure lefi pentru fiecare dintre aceştia, precizându-se şi sursele financiare pentru acoperirea acestor sume. Cu acest prilej, vel logofătul arată că nu poate decide singur dacă din venitul Botoşanilor, în sumă de 1.260.000 lei, se poate aloca o sumă pentru plata lefilor slujbaşilor, „fiindcă acest venit şi de la aşezarea birului din 1804 şi din învechimea cea nepomenită şi din istorie este cunoscut ca un apanaj al Doamnei”.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
