PSD Botosani se poate lauda cu o noua achizitie ce aduce partidul intr-o lumina foarte buna. Omul de afaceri, proprietarul Hidroplasto, intr-o postare pe contul personal de Facebook, a anuntat ca a intrat un politica. Silegeanu a anuntat ca a intrat in echipa PSD Botosani atat pentru politicile sociale ale formatiunii, cat si pentru politicile de sprijinire a mediului de business. Redam mai jos mesajul acestuia:
Dragii mei,
Rândurile ce urmează sunt scrise din respect și considerație pentru voi, într-o perioadă în care mai mult ca oricând trebuie să dăm dovadă de unitate, empatie și responsabilitate.
Trecem printr-o perioadă dificilă din toate punctele de vedere, dar să nu uităm, împreună suntem mai puternici și putem reuși. Numele meu este Cătălin Silegeanu, am 36 ani și administrez o afacere de peste 15 ani. Cochetez de multă vreme cu ideea de a mă alătura unei formațiuni politice care să aibă doctrine ce corespund principiilor mele și mi-am dat seama că cel mai apropiat este Partidul Social Democrat.
Mă regasesc în dorința de a fi alături de oameni, de cei de stânga care promovează politicile sociale,dar si de oamenii de afaceri, lucru demonstrat prin masurile implementate de PSD Botosani pana in acest moment.Cred în progres, cred în libertatea de expresie, precum și în valorile pro-europene promovate de acest partid. Mă consider un luptător, astfel îmi doresc ca prezenta mea in cadrul acestei organizații să fie una benefică și productivă pentru orașul nostru de care suntem foarte mandri.
Îmi doresc să pun în aplicare toate cunoștințele acumulate în anii de studiu, să mă folosesc de experiența dobandita în cadrul proiectelor pe care le-am implementat până în acest moment, să pun umărul la progresul pe care ni-l dorim cu toții, impreuna cu echipa social-democrata. Consider că împreună cu colegii mei social-democrați putem realiza lucruri frumoase. In momentul in care vom fi constienti in sprijinirea mediului de afaceri , prin crearea unei zone libere, celelalte lucruri precum sistemul de sanatate, invatamant si infrastructura vor veni de la sine.
Aceste lucruri sunt deziderate, stabilite cu fostul Ministru al Muncii domnul Marius Budai, care m-a asigurat ca vom acorda in continuare o atentie deosebita mediului de afaceri botosanean. Acestea sunt și o parte din dorințele mele. Vreau să îmi folosesc energia pentru a sprijini realizarea lor împreună cu profesionistii PSD Botoșani.
Dacă ar fi să enumăr câteva calități care mă recomandă aș putea spune că sunt o persoană determinată, cu multă putere de muncă, animată de dorința de a reuși să ducă la îndeplinire orice sarcină sau proiect în care sunt implicat. Sunt tânăr, responsabil, orientat către succes și îmi doresc să folosesc aceste atribute pentru orașul nostru,pentru evoluția lui, pentru succesul proiectelor actuale și viitoare ale echipei PSD Botoșani.
Îmi doresc ca decizia mea, de a mă alătura acestui partid să determine și alți oameni de afaceri să-mi urmeze exemplul. Toți cei care își doresc o schimbare și care consideră că au ceva de spus să facă pasul. Este nevoie de oameni care gândesc măreț și actionează îndrăznet pentru semeni si mai ales este nevoie de implicare.
#EchipaPsdBotosani #UnNouInceput2020 #ImplicareSiDevotament #Psd
Cu deosebit respect pentru fiecare, Cătălin Silegeanu