În această seară, la sediul Prefecturii, a avut loc ședința extraordinara a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), ultima prezidată de Valentin Alexandru Colbu, în calitate de prefect al județului Botoșani.
În cadrul ședinței au fost analizate și adoptate o serie de măsuri ce au ca obiect creșterea capacității de intervenție și combaterea infecțiilor cu Covid-19. În acest sens a fost suplimentat spațiul alocat pentru carantinarea persoanelor suspecte de infectare cu virusul Covid-19 cu 12 locuri. De asemenea, au fost repartizate temporar două construcții ușoare din elemente modulare Spitalului Județean Mavromati Botoșani și una Spitalului Municipal Dorohoi. S-a mai stabilit că transportul, încărcarea și descărcarea acestora vor fi asigurate de către solicitanți.
În timpul ședinței a fost publicat în Monitorul Oficial și deciziile privind înlocuirea lui Alexandru Colbu cu Dan Nechifor. În aceste condiții, la finalul ședinței, prefectul Alexandru Colbu le-a mulțumit membrilor CJSU pentru colaborare și le-a urat succes în continuare.