Un investitor botoşănean intenţionează să construiască un bloc pe strada Bucovina. Acesta a cumpărat o casă veche din zonă şi a solicitat avizele necesare de la primărie pentru demolarea imobilului şi construirea unui bloc.
„O nouă investiţie interesantă se anunţă a fi făcută în municipiul Botoşani, pe strada Bucovina, tronsonul cuprins între Biserica <Trei Ierarhi> şi Colegiul Economic. La adresa Bucovina 20, există un teren de aproximativ 1200 de metri pătraţi. Un investitor a cumpărat casa şi terenul aferent şi a solicitat de la primărie două certificate de urbanism pentru demolarea locuinţei, respectiv pentru construirea unui bloc cu regim de înălţime parter plus patru etaje, cu etajul patru retras. Este o zonă predominant cu blocuri şi se pare că investitorul a găsit un amplasament potrivit pentru viitoarea clădire”, a declarat Marian Murariu, viceprimar al municipiului.
Piaţa imobiliară este în continuă dezvoltare în municipiul Botoşani. „În ultimii ani, am avut multe solicitări vizând construirea unor blocuri. La această dată, unele blocuri se construiesc, altele sunt la faza de întocmire a documentaţiei. Sunt investitori care doresc să construiască noi spaţii locative, lucru care mă bucură”, a mai spus Marian Murariu.
Printre proiectele imobiliare noi se numără blocurile de lângă Muzeul Judeţean, cele de pe Calea Naţională, lângă stadion, spaţiile locative noi de pe strada Izvoarelor şi lângă Şcoala 11 fiind finalizate. Un alt bloc a fost ridicat la intersecţia Împărat Traian – Octav Onicescu, în locul vechii mori.