joi, aprilie 10, 2025
AcasăLocal BTBanii de la Memorialul Ipotești căutați prin sălile de judecată

Banii de la Memorialul Ipotești căutați prin sălile de judecată

Reprezentanţii Memorialului Ipoteşti – Centrul de studii „Mihai Eminescu” încearcă de aproape 10 ani să recupereze o parte din banii cheltuiţi nejustificat de vechea conducere a instituţiei. Cum în urma procesului penal fostul director Valentin Coşereanu şi fostul contabil şef Silvia Muşat Sturza au fost achitaţi de instanţă, conducerea instituţiei a deschis o acţiune în civil împotriva celor doi într-un proces de răspundere patrimonială, solicitând obligarea celor doi la plată, în proporţii egale, pentru prejudiciul creat din culpă. La mijloc ar fi vorba de peste 520.000 de lei, care însumează o serie de facturi achitate pentru diverse bunuri şi servicii, dar şi pentru achiziţia mai multor exponate care nu corespund datelor specificate în documentele de achiziţie şi valoarea unor bunuri care nu au fost găsite în inventar. Aici a fost inclusă şi suma totală de 206.413 lei achitata către expertul Ioana Coşereanu (n.r. – fosta soţie a lui Valentin Coşereanu) în baza contractului de prestări servicii încheiat în decembrie 2006.

Procesul a fost deschis la Tribunalul Botoşani, însă instanţa de judecată a respins acţiunea considerând-o perimată. Hotărârea a fost pronunţată la sfârşitul lunii ianuarie, însă reprezentanţii Memorialului Ipoteşti au atacat decizia cu recurs la Curtea de Apel Suceava.

Nereguli descoperite după un control

Situaţia de la Memorialul Ipoteşti a ieşit la iveală în vara lui 2009, când, în urma unor verificări efectuate de o comisie de control numită prin dispoziţia preşedintelui Consiliului Judeţean, au ieşit la iveală mai multe nereguli. Astfel, comisia a constatat că cei doi, Valentin Coşereanu şi Silvia Muşat Sturza, care aveau atribuţii de conducere şi control în cadrul instituţiei, şi-ar fi exercitat în mod necorespunzător atribuţiile de serviciu întrucât, în mod repetat, au aprobat şi efectuat plăţi nejustificate pentru bunuri muzeale şi servicii achiziţionate cu încălcarea prevederilor legale privitoare la achiziţiile publice, efectuând plăţi nelegale pentru servicii şi lucrări neprestate în totalitate sau neexecutate corespunzător, precum şi plăţi nelegale pentru bunuri muzeale, nefiind justificată necesitatea lor şi nefiind evaluate conform legii. Prin urmare, CJ a sesizat Inspectoratul de Poliţie Judeţean, iar în urma anchetei Valentin Coşereanu şi Silvia Muşat Sturza, director şi respectiv contabil şef, au fost trimişi în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice pe motiv că „în perioada 2005 – 2008 au încălcat mai multe prevederi legale privitoare la achiziţiile bunurilor de inventar şi muzeale, precum şi dispoziţii privitoare la aprobarea plăţilor în baza unui contract de prestări servicii, iar prin exercitarea în mod necorespunzător a atribuţiile de serviciu au favorizat obţinerea unor foloase materiale de către persoane cu care se aflau în relaţii apropiate de prietenie, prejudiciind astfel instituţia pe care o conduceau”, se menţiona în rechizitoriu. După izbucnirea scandalului, Valentin Coşereanu a demisionat din funcţie, iar Silvia Sturza Muşat s-a pensionat.

Fapte considerate prescrise

Procesul s-a judecat la Botoşani, iar în urma administrării probatoriului instanţa a apreciat că faptele reţinute în sarcina celor doi nu îmbracă aspecte penale şi a dispus achitarea celor doi, lăsând nesoluţionată acţiunea civilă formulată de Memorialul Ipoteşti, care ceruse din start recuperarea prejudiciului. Sentinţa definitivă în dosarul penal a fost pronunţată în martie 2018, iar procesul pentru răspunderea patrimonială a fost deschis în octombrie 2018. În acest condiţii, instanţa a apreciat că acţiunea a fost tardiv formulată, întrucât, potrivit Codului civil, cei de la Memorialul Ipoteşti aveau dreptul să iniţieze procedura în maxim şase luni. Prin urmare, Tribunalul Botoşani a obligat instituţia să plătească cheltuielile de judecată, respectiv câte 500 de lei faţă de Valentin Coşereanu şi Silvia Muşat Sturza pentru onorariu avocat. Rămâne de văzut care va fi decizia Curţii de Apel Suceava. Dacă sentinţa de la Botoşani va fi confirmată, atunci nu va mai exista nici o şansă pentru recuperarea respectivilor bani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
3.3 ° C
3.8 °
3.3 °
91 %
8.5kmh
100 %
J
3 °
vin
5 °
S
8 °
D
15 °
lun
18 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

În sfârșit, poezia e protejată la Botoșani.

EDITORIAL

Chiar dacă România este republică semi-prezidențială – cu șef de stat și de guvern – președintele are importanța lui, mai ales la capitolul imagine...

EPIGRAMA ZILEI

Berbecuț Bârsan, ce ești năzdrăvan, Doar tu ne-ai băgat, adânc în rahat Deși ai primit, lucrări, înmiit De la noi, șira de paie și oloiul din tigaie... -...

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...