Poliţiştii rutieri nu mai fac rabat de la nimic şi au pus tunurile pe cei care ignoră normele de circulaţie. Miercuri, de exemplu, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Botoşani au organizat o acţiune cu efective mărite, pentru prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere şi pentru combaterea transportului ilegal de persoane. Cu ocazia acţiunii, poliţiştii au controlat 68 de autovehicule, dintre care 23 din categoria celor autorizate pentru transport de marfă şi persoane. În urma neregulilor constatate, echipajele de poliţie au aplicat 24 de sancţiuni contravenţionale, trei dintre acestea fiind pentru transport neautorizat de persoane, cu dispunerea măsurii de suspendare a dreptului de utilizare a trei autovehicule pentru o perioadă de 6 luni, valoarea totală a sancţiunilor aplicate depăşind suma de 7.000 de lei.
Tot miercuri, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au ieşit şi ei în trafic încercând să prevină accidentele rutiere produse ca urmare a indisciplinei participanţilor la trafic. Cu ocazia acţiunii au fost aplicate 61 de sancţiuni contravenţionale, 25 dintre acestea fiind pentru abateri comise de către biciclişti şi 22 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, valoarea totală a sancţiunilor depăşind 15.000 de lei.