Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani organizează, în perioada 27 februarie -1 martie, ediția a X-a a Târgului Mărțișorului. Deschiderea oficială va avea loc joi, 27 februarie, începând cu ora 12.00, pe Pietonalul Unirii.
Potrivit organizatorilor, expozițiile se vor axa pe motive tradiționale românești, evitând influențe din alte culturi. Chiar dacă tehnicile s-au diversificat față de cele inițiale, raportarea la cultura populară va putea fi sesizată cu ușurință și în același timp, va atrage atenția multitudinea materiilor prime alături de inventivitate și originalitate.
Mărțișorul, simbol reprezentativ pentru cultura populară, a fost inclus în Lista reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității, fapt care impune promovarea acestui simbol al primăverii.
„Interpretările legate de mărțișor sunt diverse. Dincolo de clasarea acestuia ca talisman lunar sau solar, se merită amintită relația acestui simbol cu legendele din mitologia românească care fac trimitere către etnogeneza poporului român. Conotațiile acestuia ating uneori elemente și superstiții din cultura și civilizația dacilor. În acest caz amintim de personajul Baba Dochia care figurează ca personificare a fiicei Regelui Decebal, dar și în calitate de acea bătrână capricioasă care a reușit să atragă mânia stăpânului intemperiilor. De asemenea, șnurul alb și roșu prezintă propria semnificație, în comunitățile sătești împletirea acestora nu era una întâmplătoare deoarece unea armonios cele doua anotimpuri: iarna și vara. Deși tradiția purtării mărțișorului este destul de veche, atestarea documentară este menționată la începutul secolului al XIX-lea”, se arată într-un comunicat de presă transmis de conducerea CJCPCT.