Asociația „Grup Civic” Botoșani a intrat în cursa pentru un premiu important la Gala Națională a Excelenței în Asistență Socială. “Dragi prieteni, după doar patru luni de activitate, Asociaţia <Grup Civic> Botoşani a fost nominalizata la Premiul pentru Instituţia anului. De aceea vă rog pe dumneavoastră, dacă doriți, să ne dați un vot. Vă mulțumim frumos”, este mesajul transmis de Daniel Câşlariu, preşedintele asociaţiei.
În doar patru luni, Daniel Câşlariu s-a implicat în rezolvarea multor probleme cu care se confruntă familii nevoiaşe din judeţul Botoşani. Practic, Daniel Câşlariu, alături de alţi oameni inimoşi, a reuşit să le dea o lecţie multor asistenţi sociali din judeţ care nu se implică, aşa cum ar trebui, în monitorizarea şi rezolvarea problemelor celor care au nevoie de ajutor.
„În vremuri în care nu mai găsim niciun fel de repere apar, neașteptat, oameni care te fac să vezi viața cu mai multă seninătate. Unul dintre ei e Daniel Câșlariu, un tânăr la care oamenii necăjiți apelează cu mai multă încredere decât la autorități. Buna lui credință, entuziasmul de care dă dovadă și sufletul bun au fost remarcate și de alții, Asociația Grup Civic fiind nominalizată la Secțiunea <Instituția anului> în Gala națională a Excelenței în Asistență Socială. Așa cum l-ați sprijinit în acțiunile umanitare pe care le-a întreprins, e cazul să o faceți și votându-l”, a declarat jurnalistul Carmen Moraru.
În perioada 17 – 24 februarie se derulează etapa de vot online a acestei campanii. Pentru a putea vota asociaţia botoşăneană, persoanele interesate trebuie să acceseze secţiunea vot online de pe site-ul CNASR, respectiv https://poll.cnasr.ro/poll/14.
Cea de a VII-a ediţie a Galei Naţionale a Excelenţei în Asistenţă Socială va avea loc pe 17 martie, la Ateneul Român. Colegiul Național al Asistenților Sociali recompensează și pune în valoare asistenții sociali care au contribuit la rezolvarea problemelor sociale și recunoaște contribuția celor care au participat la dezvoltarea asistenței sociale și au promovat profesia de asistent social în anul 2019.