O adolescentă din satul Costinești, comuna Leorda, a fost dată dispărută după ce a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit.
În vârstă de aproape 15 ani, Georgiana Alice Turculeț a plecat astăzi de la domiciliu, între orle 9 și 11, și nu a mai revenit acasă. Cei din familie au intrat în panică și au cerut ajutorul polițiștilor. Copila, care este diagnosticată cu afecțiuni psihice, nu are niciun act de identitate la ea, iar în momentul dispariției era îmbrăcată cu un trening roșu, cu paiete la nivelul pieptului, pantofi sport negri cu șireturi roz. Potrivit semnalmentelor oferite de rude, adolescenta are o înălțime de circa 1,60 metri, o greutate de aproximativ 70 de kilograme, are ochii albaști și este blondă cu părul creț.
Persoanele care știu unde se află sau pot oferi informații despre ea sunt rugate să sune la 112 sau să anunțe cât mai repede cea mai apropiată unitate de poliție.