marți, aprilie 1, 2025
AcasăLocal BTDrumuri din Botoșani monitorizate cu voluntari

Drumuri din Botoșani monitorizate cu voluntari

Asociația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei (MDM) anunță demararea proiectului ”Adoptă un drum în Moldova”, care are ca obiectiv principal monitorizarea infrastructurii rutiere din regiunea Moldovei, cu precădere a drumurilor județene, esențiale pentru comunitățile rurale defavorizate din județele Botoșani, Bacău, Galați, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui, Vrancea.

Proiectul va sta la baza unei strategii pilot de monitorizare a politicilor publice privitoare la infrastructura rutieră în Moldova, regiune în care decidenții s-au învățat să nu dea socoteală contribuabililor despre drumurile la care licitația este amânată nejustificat, despre drumurile scoase la licitație și abadonate, despre drumurile licitate la care nu au început lucrările sau despre drumurile la care lucrările trenează fără nici o explicație.

Monitorizarea drumurilor și verificarea informațiilor respective vor fi făcute de rețelele de voluntari. ”Vom lucra cu oameni din orașele și satele deservite de aceste drumuri, care vor supraveghea periodic dacă se lucrează, care este ritmul lucrărilor și ne vor trimite fotografii si video de la fața locului”, spun reprezentanții asociației.

Proiectul se derulează în perioada 15 ianuarie – 14 iulie 2020, este realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, și va avea ca finalitate o hartă online interactivă pentru toata Moldova, pe care oricine o va putea accesa și, dând un click pe drumul de interes, va putea vedea informații, poze și filmulețe cu ceea ce se întâmplă acolo.

La finalul proiectului, asociația va face public un raport privind starea reală a infrastructurii rutiere din Moldova, dar va oferi și o analiză realizată de experți ai Facultății de Geografie din Iași în care, ținând cont de dinamica economică și socială, datele privind mobilitatea în regiune și alte informații, vor fi prezentate prioritățile reale ale dezvoltării rețelei de drumuri din Moldova.

„Drumurile din Moldova vor trebui extinse la mai multe benzi, modernizate, au nevoie de o atenție specială, în funcție de o realitate viitoare stabilită de date concrete și nu de mofturi și de conjuncturi politice. Documentul pe care îl vom elabora va putea sta la baza oricăror politici viitoare realiste și serioase privind dezvoltarea Moldovei”, spune Dan Radu, vicepreședintele MDM.

Persoanele din județul Botoșani care doresc să ia parte la acest proiect ca voluntari sunt rugate să scrie la secretariat@miscareamoldova.ro, pentru a obține mai multe relații despre modul efectiv de lucru.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
11.1 ° C
11.6 °
10 °
89 %
1.8kmh
65 %
mar
12 °
mie
11 °
J
8 °
vin
15 °
S
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Probabil vine primăvara și au scăpat de gripa aviară, altfel nu se explică.

EDITORIAL

E din ce în ce mai interesant de trăit în România, asta dacă ai ceva genă de masochist. Avem legi, dar aplicarea acestora depinde...

EPIGRAMA ZILEI

Vine, vine primăvara, Praful alb e dus de tot, Boii nu-și mai umflă nara Cu-atâta iarbă sub bot...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...